Șerban Andreescu – maeștri ai benzii desenate românești

Cu o experiență de peste 25 de ani dedicată cărților pentru copii, Șerban Andreescu lucrează în manieră clasica și digitală, realizând ilustrații, benzi desenate și grafică publicitară.

“Pe la vârsta de șase ani îmi plăcea să îmi desenez jucăriile și îmi cumpăraseră părinții niște caiete de desen cu foaie groasă. Cum aveam o mașinuță sau cine știe ce jucărie mai interesantă, încercam să o reproduc, să îi găsesc formele. Cred că făceam treaba asta aproape zilnic. Am avut o perioadă în care mă trăgea ața să desenez. Inițial, probabil a fost ceva ancestral, ce m-a îndemnat să exersez” ne povește artistul într-un interviu realizat pentru seria Maeștrii ai benzii desenate românești.

“La început desenam ce se afla în jurul meu. În aceeași perioadă începusem să citesc reviste ilustrate pentru copii. Cărți rămase de la bunici care aveau ilustrații vechi, ce numim acum clasic. Mai vedeam la televizor și filme de la Walt Disney, de unde aveam personaje preferate. De exemplu, Mickey Mouse, Donald, mă distrau foarte mult. De multe ori, încercam să reproduc până la perfecțiune aceste personaje. Astfel, la început a fost perioada de copiere. Reproduceam în diverse ipostaze, personajele care mă inspirau. Acestea mi-au aprins un beculeț. Mi-am dat seama de mișcările acelor personaje și le desenam figurile foarte caraghioase. Scopul meu era să îi amuz pe cei care se uită la desenele mele. Am început să studiez și propriile mele personaje, pentru a observa reacțiile oamenilor. În acest fel, aflam dacă îi distrează munca mea.”

Bucuria copilăriei se regăsește din plin în lucrările lui Șerban Andreescu. Cele mai multe din publicațiile sale abordează subiecte românești, povești mai vechi sau mai noi, colorate, vesele, pline de aventură.

“Desenam mult în școala generală. Am ajuns să am prima publicație în revista școlii, când eram în clasa a VIII-a. Bineînțeles că prima publicație a fost o bandă desenată. Eram atras de aceasta pentru că îmi oferea posibilitatea să exprim o întâmplare, prin multe ilustrații. Există o paralelă și cu filmele, pentru că banda desenată este practic o regie, o reprezentare vizuală a unei povești” continuă maestrul. “După școala generală a urmat liceul. Prin clasa a X-a încă aveam pasiune pentru desen. Am încercat să public bandă desenată și la revista liceului, dar nu a avut succes. Profesoara de desen a considerat că ar trebui cenzurat ceea ce desenasem eu. Motivul era foarte simplu. Elev fiind, prin ilustrația mea am luat în derâdere un profesor, nu neapărat o persoană anume. Profesoara, văzându-se lezată, mi-a zis: ‘Cum să publici ceva împotriva profesorilor?’ Din această cauză nu am avut succes în revista liceului. În schimb, tot în această perioadă am încercat și la revista Cutezătorii. Ilustrasem în cinci pagini o aventură a unor haiduci, cu multe faze comice. Am fost să o prezint redacției revistei Cutezătorii și m-au acceptat ca un viitor colaborator, însă cu condiția de a mă gândi la alte subiecte.

După 1990, nu mai exista doctrina politică în reviste, nu se mai impuneau anumite subiecte în publicații. Astfel, am putut să revin la Cutezătorii la sfârșitul anului 1990, cu un serial în bandă desenată. Era un serial de acțiune ce avea drept personaj un samurai. A fost acceptat imediat de către publicația Cutezătorii care, după 1990, a preluat numele de Universul copiilor. Chiar după revoluție, înainte de a produce serialul despre samurai, am făcut un album, având drept erou un ninja. Acest album urma să fie publicat de o editură particulară, dar nu a apărut în 1990 ci în 1991. Așa că, serialul a apărut în Universul copiilor  înaintea albumului. Pot considera că este primul meu album publicat la scară mare, pentru că a avut un tiraj extraordinar de mare având în vedere vremurile acelea. A fost un record, care se poate depăși cu greu, chiar și în zilele noastre. Au fost publicate o sută de mii de exemplare, ceea ce la ora actuală este un vis.”

  • Text de Mădălina Diaconu

Newsletter