TIMPURI NOI: Xenogeneze ale SF-lui

Fenomenul SF, înțeles și tradus ca fenomen social orientat către viitor, dar și ca un efort de a vedea cu alţi ochi cotidianul, este deconspirat în expoziția Timpuri Noi, care se deschide pe 01 octombrie la Rezidența BRD Scena9 (I.L.Caragiale 32). Asociația Ephemair îi aduce împreună pe Ștefan Tiron, teoretician, istoric de artă și fondator cozzzmonautica, V. Leac, poet speculativ și cercetător obscur al zonelor dispărute din geografia actuală și Alexandru Ciubotariu (Pisica pătrată), artist vizual, exploratori ai fenomenului SF, pentru a realiza această incursiune în trecutul, prezentul și viitorul speranţelor și aspirațiilor asociate unor lumi paralele sau extraterestre, în care realitatea nu este doar cea pe care o știm, ci una care ne depășește.



Expoziția se deschide pe 01 octombrie, la ora 19:00, cu un performance al Irinei Gheorghe, Foreign Language for Beginners și va avea parte și de un program de evenimente și emisiuni (SFTV) care vor fi transmise live online.

Fandomul SF este fără doar şi poate cel mai vechi fandom din România (de la 1900, estimativ) și din alte ţări est-europene, o comunitate polimorfă de interese și pasiuni transformative comune. De la texte și coperți din 1912 care fac trimitere la generațiile din anul 3000 sau 2000, la o copertă de revistă cu desen „Gara de Nord în anul 2000”, văzută de un elev de liceu în 1970 în revista Racheta Cutezătorilor, înainte de 1989 și după. Fandomul SF a avut un sediu și baze fizice, s-a desfășurat în cadre clare, în mintea oamenilor, în apartamente, în convenții naționale și internaționale, în tabere, în case de cultură, în cămine culturale și a avut susținători de scurtă și lungă durată, care au colaborat la reviste, suplimente, cărți și o multitudine frenetică de fanzine și expresii vii vizuale.

TIMPURI NOI: Xenogeneze ale SF-ului vine să exploreze exact noutatea temporalității nonlineare, generate ca exerciţiu de imaginaţie în timp şi despre timp. Este o invitaţie de a parcurge istoria unor timpuri noi, unde se desfăşoară speculații privitoare la fel de fel de lumi. Vrem să imaginăm împreună modul și condițiile materiale în care s-au multiplicat, ajutat, alăturat, ruinat și permanentizat aceste lumi, încercând să urmărim parțial consecințe, revendicări, devieri, aspiraţii ale fenomenului SF, cu efecte secundare culese de pe şantierul speculativ în plină construcţie şi demolare a zilei de mâine. Recepția SF-ului nu funcționează doar la nivel de anticipare, de predicție predilectă, de prognoză operativă, ci ne îndeamnă să lăsăm loc de imprevizibil, non predictiv şi improbabil, urmărind îndeaproape cum participă exteriorul în aici şi acum.”

Ștefan Tiron, curator

Expoziţia Timpuri Noi prezintă traiectorii și dinamici care au pornit din acest fandom primar SF, dar nu au rămas acolo, pentru c-au fost absorbite de transformările din jur și acum putem spune că aparţin tuturor. Vom putea vedea împreună cum a fost regândit conceptul de lume și ideea de țară (înțeleasă ca stat națiune), în care trăim sau am trăit ca entitate istorică și geografică speculativă, prin intermediul unei rețele complexe de viziuni și halucinații colective SF. Expoziția simulează și câteva din spațiile unde s-au desfășurat activități specifice fandomului SF sau au fost create, visate sau gândite artefacte specifice legate de el, dovezi ale unui alt viitor, dar și lucrări - obiecte de sprijin ale imaginarului. E o expoziție care nu încearcă doar să prezinte SF-ul ca fenomen, ci să fie ea însăși SF, în afara și înăuntrul fenomenului pe care îl studiază.

Pornim cu expoziția Timpuri Noi de la ideea că oriunde ne-am afla, chiar și în cel mai izolat loc imaginabil, extremitatea realității contemporane ne duce în SF, cu întâlniri de gradul trei la tot pasul. Expoziția explorează pe de o parte modul și condițiile în care SF-ul s-a exprimat prin abordarea unor lumi alternative, dar și modalitățile pop specifice unui SF situaţional, care au transformat obișnuitul, cotidianul, într-un teren fertil chestionării. Premiza expoziției este și că SF-ul ne-ar putea ajuta experimental să rezolvăm contradicţii de nerezolvat, locuind şi simţind din plin ce ni se întâmplă în vâltoarea bulversantă a unor mutaţii ireversibile şi fără precedent care nu sunt croite pe măsura noastră. Îndrumați de cei trei curatori, participă la această explorare o serie de fane si fani, iubitoare, iubitori, amatori, artiste, artişti, ingineri, cenacliști, creatori și creatoare de sunete şi VFX răsfirate în timp:  Cristian Drăgan, Ion Dumitrescu, Valentin Tănase, Ing. Nicolae Stăncioiu, Alin Răuțoiu, Carolina Vozian, Walter Riess, Centrul Dialectic (Mihai Lukȧcs & Bogdan Popa), Andrei Ujică, Jean Lorin Sterian, Robert Ioniță, Marius Lefterache, Dmitri Miticov, Cătălin Ghercioiu, Koter Vilmos, Irina Gheorghe, Laika, Timotei Drob, Kaps Crew, Mimi Ciora, Linda Barkasz, Silvestru Muntean, Mitoș Micleușanu, Declan Clarke și alţii.

TIMPURI NOI: Xenogeneze ale SF-lui, 01 oct - 21 nov. 2021, Rezidența BRD Scena9 (I.L.Caragiale 32)

Programul de vizitare al expoziției: marți - vineri 16:00 - 20:00 / sâmbătă - duminică, 13:00 - 20:00

Vernisaj: vineri 1 octombrie,  19:00

Performance: Foreign Language for Beginners - Irina Gheorghe, vineri 1 octombrie, 20:00

Program special NAG (15-17 octombrie):  18:00 - 23:00

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter