ALEGERILE CLAUDIEI | Donna Tartt: Istoria Secretă

 

Cartea a fost tradusă în colecția „Carte Pentru Toți”, din cadrul Editurii Litera

„Pe munte se topea zăpada, iar Bunny era mort deja de câteva săptămâni; și abia atunci am început să înțelegem gravitatea situației în care ne aflam.”

Inspirată de autori precum A. A. Milne, Edgar Allan Poe, T.S. Eliot, Dante și, preferatul ei, Charles Dickens, Donna Tartt a început să scrie poezie când avea 8 ani, primul poem fiindu-i publicat la vârsta de 13. În 1992, aceasta și-a făcut debutul literar prin „Istoria Secretă”, un thriller psihologic de tipul „campus novel”, pe care l-a început la 19 ani, când era în al doilea an de facultate.

Acțiunea urmărește viața a 6 studenți de limbi și literaturi clasice din cadrul Colegiului (fictiv) Hampden din Vermont, aparținând genului gotic american prin estetica întunecată și prin temele abordate, precum moartea, izolarea, invidia, vina, manipularea și, un motiv prezent pe întreg parcursul cărții, legătura dintre frumusețe și teroare („Frumusețea este teroare. În fața a orice numim frumusețe tremurăm”). Acțiunea romanului se petrece în anii ‘80, fiind inspirată de experiența pe care Tartt a trăit-o atunci când a frecventat Bennington College din New England (denumit, pe atunci, noul „Café du Dôme” al scriitorilor), unde studia greaca veche sub îndrumarea lui Claude Fredericks, alături de personalități precum Bret Easton Ellis („American Psycho”), căruia i-a co-dedicat cartea de debut, Jonathan Lethem („The Fortress of Solitude”), Jill Eisenstadt („Din Rockaway”), David Lipsky și Quintana Roo Dunne (fiica scriitoarei Joan Didion), făcând parte din grupul cunoscut în anii '80 ca „The Literary Brat Pack”.

Foto: Donna Tartt și Jonathan Lethem la Bennington College, via Mark Norris

Odată cu intrarea în lumea „Istoriei Secrete”, pe lângă caracterul autobiografic al cărții, suntem primiți în ceea ce este considerat astăzi începutul curentului estetic „dark academia” prin ochii unui narator asumat, Richard Papen, care construiește, printr-o perspectivă în permanentă schimbare, unde, totuși, (anti)eroii nu își pierd niciodată statutul, o versiune idealizată a ceea ce se întâmplă, de fapt, în cercul studenților. Astfel, evenimentele ne sunt prezentate de un narator necreditabil (pe lângă punctul de vedere subiectiv, acesta suferă de alcoolism, insomnii, anxietate și depresie), care amintește foarte mult de modul în care Nick Carraway îl privea și descria pe Jay Gatsby, părând, uneori, că încearcă să convingă cititorul de ceea ce spune, povestea reală fiind adevărata istorie secretă.

Privind mai departe de farmecul inițial al universului prezentat, unde cei 6 studenți geniali formează un grup care seamănă mai mult cu o societate secretă, complet izolată de restul Universității, condusă de liderul și eroul lor, profesorul Julian Morrow, romanul reprezintă o critică adusă lumii și iluziei în care protagoniștii trăiesc, unde elemente precum privilegiul și bogăția (alături de puterea cumpărată de cele două) sunt mult mai importante decât studiul, moralitatea sau adevărul. Ne sunt prezentate 6 tipologii de personaje, care, crezând că se află în cel mai înalt punct posibil, se prăbușesc pe rând, ajungând, în final, la o decădere morală absolută, anume la crima prezentată de Tartt în prolog, eveniment care dă tonul întregii acțiuni, fiind prima informație aflată de cititor. Mai mult, este și secvența în care se vede iubirea și atenția scriitoarei pentru detalii: „Când scriu, mă concentrez aproape în totalitate pe aspecte concrete. Ce culoare are camera în care stau protagoniștii, care este modul în care picătura de apă cade de pe frunza umedă după ploaie...chiar și cele mai neimportante personaje trebuie să fie deosebite, vii”.

Păstrând motivele cărții (Richard, Henry, Camilla, Bunny, Charles și Francis studiază, în mare parte, greaca veche), întregul tablou poate fi privit ca o tragedie antică nu doar prin natura evenimentelor, ci și datorită elementelor care amintesc de miturile și legendele grecești, în care personajele Donnei Tartt își pun întreaga credință și întregul sistem de valori. Cea mai proeminentă apariție este cea a zeului Dionysus, care, pentru protagoniști (prin influența asupra celui mai complex personaj, Henry Winter, care își dorește să trăiască fără să gândească, separat de conștiință, într-o versiune proprie a realității), aduce haosul, tulburarea, nebunia și distrugerea, toate anunțate la primul curs al excentricului Julian Morrow: „Sper că suntem cu toții gata să părăsim lumea fizică și să intrăm în cea sublimă.”

Foto:Beowulf Sheeran

În anul 2014, Donna Tartt a câștigat Premiul Pulitzer pentru romanul „Sticletele” (ecranizat în 2019, în regia lui John Crowley), un parcurs vizibil atunci când ne gândim la modul în care The New York Times i-a descris debutul: „Imaginați-vă acțiunea din Crimă și Pedeapsă, împletită cu Bacchae-ul lui Euripide, având loc pe fundalul Regulilor Atracției, de Bret Easton Ellis, și toate spuse cu vocea și eleganța lui Evelyn Waugh în Brideshead Revisited”. Astăzi, romanul „Istoria Secretă” este privit ca fiind un clasic contemporan, care, prin scrisul fermecător al Donnei Tartt, oferă aceeași impresie pe care naratorul o are atunci când întâlnește (anti)eroii pentru prima dată: personajele din tablou își ridică ochii de pe pânză și ne vorbesc, primindu-ne astfel în lumea lor, care, de multe ori, se apropie primejdios de mult de a noastră.

  • Text de Claudia Aldea

Claudia Aldea

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter