Stagiunea de toamnă AREAL Ateliere, conferințe și noi proiecte educațional coregrafice În căutarea corpului pierdut

Stagiunea AREAL de dans contemporan continuă în luna octombrie cu o serie de noi ateliere de dans contemporan, conferințe și proiecte coregrafice. Astfel, în perioada 12-15 octombrie 2021, artista berlineză Kira Kirsch va fi prezentă la București pentru a susține o conferință la Goethe-Institut, precum și un workshop care se va desfășura la AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică. Profesoară, cercetătoare, dansatoare și cetățean implicat în viața comunității, Kira Kirsch se dedică studiului Axis Syllabus de douăzeci de ani, încercând astfel să potențeze perspectivele prin care este privit corpul în mișcare. Artista va transmite acest mod de lucru participanților la workshopul intitulat Phenomenal Bodies, derulat la spațiul AREAL din Str. Anastasie Simu nr. 2, în perioada 13-15 octombrie, orele 18-21, în timp ce conferința Ideea este să trăiești întrebările și să le ajuți să înflorească, din data de 12 octombrie, ora 19, sala Pavilion 32 din Calea Dorobanți nr. 32, va aborda parcursul său ca artistă, profesoară și cercetătoare, vorbind, de asemenea, despre bazele teoretice și interogațiile filosofice care au stat la baza evoluției sale în domeniul coregrafic. Atelierul și conferința sunt organizate în parteneriat cu Goethe-Institut București.

De asemenea, la începutul lunii octombrie, artiștii AREAL – Alexandra Bălășoiu, Cristina Lilienfeld, Cosmin Manolescu și Valentina De Piante – au demarat la Bacău, în cadrul unei rezidențe oferite de Centrul de Cultură „George Apostu”, lucrul la o nouă creație coregrafică intitulată În căutarea corpului pierdut. Performance-ul, prima creație colectivă AREAL, vorbește despre efectele pandemiei asupra corpului și despre schimbările de stări, emoții, fizicalitate în construcția unui nou corp colectiv : Sculpturi care curg,/ Atenția ta, simpaticul haos surd, ieșim imediat./ Cerul coboară în timp,/ Am nevoie de mine.”

Premiera va avea loc sub forma unei instalații hibride performative care chestionează relația publicului cu artiștii și va avea loc în data de 3 noiembrie 2021 la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău și pe 6 și 7 noiembrie la București,  la sediul AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică. Pentru informații și rezervări de locuri, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj la areal@arealcolectiv.ro.

În aceeași perioadă, Laura Boitan, câștigătoarea bursei AREAL pentru spectatori în urma selecției din septembrie, a participat la două ateliere de dans contemporan la AREAL și Linotip Centru Independent Coregrafic, vizionând 11 spectacole și prezentări work-in-progress la CNDB, LINOTIP, ARCUB și AREAL. În cadrul procesului ei de conectare la scena de dans contemporan din București, Laura este interesată de „crearea unui context în care oamenii de toate vârstele să poată veni pentru a dansa. Dansul contemporan să fie alternativa pentru mișcare, exprimare, exercițiu cognitiv, bunăstare, bucurie. Mi-ar plăcea să creez acest spațiu ca lupta mea împotriva însingurării bătrânilor sau a oricărui om.”  Pornind de la această dorință, începând cu luna decembrie 2021, îi așteptăm pe toți cei interesați la două ore de DANS LIBER la AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică, în cadrul unui nou format de socializare, mișcare și dans comunitar.

Activitățile sunt realizate în cadrul programului „AREAL coregrafic”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național realizat în parteneriat cu Goethe-Institut București și Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău.

În continuarea stagiunii AREAL, coregraful Cosmin Manolescu va conduce în perioada 16-24 octombrie un laborator de dans participativ „Bucureștiul în mișcare”, ce își propune să activeze prin dans străzile și parcurile din centrul și periferia Capitalei. Laboratorul de explorare urbană „Bucureștiul în mișcare” se inspiră și dezvoltă proiectele de activare participativă prin dans contemporan realizate de-a lungul timpului la Genova (2008), București (2015), Brașov (2016), Lisabona (2017) sau, mai recent, pe litoralul Mării Negre la plaja 2 Mai (2019) sau în Cartierul Pipera (2021). 

De asemenea, coregrafele Valentina De Piante și Cristina Lilienfeld, artiste AREAL, împreună cu Loredana Larionescu, psihoterapeut specializat în terapie prin dans, continuă rezidențele coregrafice educaționale la Școala Italiană Aldo Moro și la Liceul Ion Neculce din sectorul 1, București, care se vor finaliza cu mici prezentări informale și o serie de materiale video. În data de 25 octombrie, coregrafa Valentina De Piante va demara un nou modul Feldenkrais, deschis persoanelor de orice vârstă care sunt interesate să se apropie de corp și să construiască o relație sănătoasă între emoție, creier și mișcare. Modulul include 4 ședințe și va avea loc online pe platforma ZOOM. Cei interesați să participe se pot înscrie la adresa areal@arealcolectiv.ro.

Activitățile AREAL cu public sunt organizate conform reglementărilor în vigoare, iar accesul în spațiul AREAL se va face pe baza certificatului verde, care confirmă că persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada activităților cu public. Mulțumim publicului pentru înțelegere.

Mai multe informații despre activitățile AREAL sunt disponibile pe site-ul www.arealcolectiv.ro.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter