VIDEODOME | “THE FLOWERS OF WAR” (2011, r: Zhang Yimou)

Cu ajutorul a trei vedete trans... oceanice (Christian Bale, galezul oscarizat pentru “The Fighter” chiar în anul premierei lui “The Flowers of War”, şi la vest, peste ape, chinezii Dawei Tong – “Red Cliff”(combo-ul istoric al lui John Woo) şi, respectiv, Ni Ni – “Enter The Warriors Gate”, aici la debutul pe marile ecrane) şi al unui buget generos de aproape 100 de milioane de dolari, Zhang Yimou, confirmat ca legendă vie a Chinei dincolo de remarcabile realizări cinematografice precum “Hero”, “Sorgul roşu” sau “House of the Flying Daggers” după ce a regizat deschiderea Olimpiadei de la Beijing din 2008, atacă un subiect sensibil din istoria modernă a Chinei: ‘Masacrul din Nanking’ (Nanjing). Cu accent pe supranumele pe care acest episod tragic l-a dobândit, ‘Violul din Nanking’, în decursul căruia aproape 80,000 de femei, inclusiv minore, au fost violate şi, în mai puţin de şase săptămâni începând cu decembrie 1937, peste 200,000 de chinezi, civili şi prizonieri de război laolaltă, au căzut victime soldaţilor imperiali japonezi (Yimou ia ca referinţă cifrele enunţate de Tribunalul pentru Crime de Război de la Tokyo, înfiinţat în aprilie 1946, şi nu pe cele ale Tribunalului numit de Chiang Kai-Shek în China), indiferent de sex sau de vârstă ori că erau militari, prizonieri de război sau civili.

Dincolo de indicaţia succintă de pe genericul de început, că filmul este inspirat din fapte reale, aş vrea să vă atrag atenţia printr-un citat: "Two Japanese soldiers have climbed over the garden wall and are about to break into our house. When I appear they give the excuse that they saw two Chinese soldiers climb over the wall. When I show them my party badge, they return the same way. In one of the houses in the narrow street behind my garden wall, a woman was raped, and then wounded in the neck with a bayonet. I managed to get an ambulance so we can take her to Kulou Hospital. (...) Last night up to 1,000 women and girls are said to have been raped, about 100 girls at Ginling Girls' College alone. You hear nothing but rape. If husbands or brothers intervene, they're shot. What you hear and see on all sides is the brutality and bestiality of the Japanese soldiers." (extras din “The Good Man of Nanking: The Diaries of John Rabe”, jurnalul de război tradus şi publicat abia în 1998 în SUA, al diplomatului german care a salvat sute de mii de chinezi înfiinţând zona demilitarizată sub protecţia oferită de carnetul de membru al Partidului Nazist).

Dacă am ignora aceste fapte istorice, povestea e surprinzător de simplă, fiind încadrabilă în categoria dramoletelor consumate pe fondul unui conflict armat: antreprenorul de pompe funebre american John Miller (Christian Bale) ajunge prin şuierul gloanţelor japoneze într-o catedrală Romano-Catolică de unde s-a făcut apel la serviciile sale pentru înmormântarea preotului şi, evident, speră să fie bine plătit astfel încât să se care la timp din oraşul invadat. Acolo îşi găsesc însă refugiul două tabere, să le spunem micro-comunităţi: cea de şcolăriţe educate de Biserică, conduse de George, adolescent adoptat de preotul defunct (de o vârstă aproximativ egală cu cea a fetelor), şi cea a prostituatelor de pe Qin Huai River, conduse de flamboaianta Yu Mo (Ni Ni, care a câştigat un Asian Film Award pentru rol), care se refugiază neinvitate în pivniţa lăcaşului de cult. 

Sanctuarul religios se dovedeşte a fi în fapt o închisoare atâta vreme cât perimetrul său este bordurat de soldaţi japonezi dornici de sex care nu se dau în lături nici măcar de la a viola minore în biserică, iar Miller, disperat, pentru a le proteja, ia decizia să pretindă că este preot şi, pentru a satisface pasiunea pentru muzică a colonelului aparent înţelegător organizează o demonstraţie corală în faţa altarului. Rezultatul este dezastruos întrucât sunt anunţaţi că, a doua zi, fetele vor fi luate pentru a performa în cadrul unei petreceri, iar ceea ce va urma... se poate bănui. Copilele iau decizia să se sinucidă aruncându-se din clopotniţă dar rezidentele ascunse în subsol hotărăsc să se sacrifice şi să meargă în locul lor la eveniment, asumându-şi toate consecinţele. Este treaba profesionistului Miller să facă 12 prostituate plus un băiat (George e voluntar deoarece trebuie să iasă 13 persoane la numărătoare) să arate a eleve şi apoi să profite de diversiune pentru a le scoate pe “junioare” din oraş, ascunse sub podeaua unui camion decrepit la care munceşte de zile întregi pentru a-l repune în funcţiune.

Aş putea fi acuzat că nu e firesc să dezvălui atât de multe detalii dar era esenţial să aveţi o idee despre cât de simplă este în esenţă această poveste bazată pe cartea lui Geling Yan (Locotenent-Colonel în rezervă, militantă în PLA încă din vremea Revoluţiei Culturale). În “The Flowers of War” războiul nu mai reprezintă subiectul în sine ci doar un element de context care defineşte decorul. Nu asta ar fi problema deoarece sunt atâtea filme ce se aşează dramatic profitând de atractivitatea acestui tip de sursă de inspiraţie şi nici nu susţin că filmul lui Yimou este prost doar că e radical... altceva. Gândiţi-vă că, spre deosebire de ampla frescă “City of Life and Death”, controversată în propria ţară până la stadiul de solicitare siderantă de a fi ştearsă complet din istoria naţională a cinematografiei, iar semnatarul său, Chuan Lu, a fost ameninţat cu moartea pentru modul în care i-a prezentat pe militarii japonezi, “The Flowers of War” a fost nominalizat la Globul de Aur în 2012 şi, în China, a avut încasări de aproape 70 de milioane de dolari în doar 15 zile! Această diferenţă de percepţie spune multe.

În acest caz, Zhang Yimou, cineast aflat “pe val”, a ales să se poziţioneze oarecum în opoziţie faţă de predecesorul său: povestea este rudimentară, importanţa conflictului neglijabilă iar personajele, ca şi caractere, sunt creionate prin tuşe elementare (cu treceri lipsite de sofisticare sau complexitate dintr-o extremă în alta, dinspre ‘alb’ spre ‘negru’, şi viceversa) dar viziunea estetică este de un colorit impresionat prin nuanţe (practic, Zhang Yimou se concentrează vizual în a separa cele două lumi/realităţi, exteriorul şi interiorul, prin intermediul vitraliilor, la propriu), faţă de “City of...” filmată ‘documentaristic’ în alb/negru, dar care defineşte prin intermediul personajelor colective un studiu psihologic uluitor al consecinţelor necontrolate ale războiului. Avem de-a face cu două filtre artistice diferite.

Revenind la Zhang Yimou, acestuia i-aş reproşa trei aspecte: lipsa de preocupare pentru alimentarea/escaladarea tensiunii (filmul este predictibil şi, cu excepţii sporadice, nu trăieşti thrill-uri care să îţi dea fiori), artificialitatea (obsesia pentru construcţiile vizuale reflectate, adevărat... într-o succesiune de cadre de o rară picturalitate, dar care, peste un anumit prag, înăbuşă naraţiunea prin senzaţia aranjamentelor scenografice care ţin de o punere în scenă mai degrabă teatrală), lacunele în definirea personajelor principale, mai ales că acestea sunt puţine (Bale, Ni Ni, Tong & Co. fac tot ce pot, dar în limitele oferite de roluri) şi pe ele se clădeşte povestea (cel mai deranjant este sentimentul pe care îl dobândeşti ca spectator că nu te poţi ataşa de acestea întrucât nu le înţelegi, nu pricepi pe de-a întregul de ce oportunistul Miller decide să se sacrifice asumându-şi rolul de preot, de ce Yu Mo şi grupul ei de prostituate îşi schimbă brusc atitudinea şi se lasă duse apatice spre ‘altarul’ nipon, de ce colonelul japonez Hasegawa manifestă o asemenea toleranţă pentru chinezii, fie ei şi minori, adăpostiţi într-o biserică occidentală... ca să nu mai vorbim că şcolăriţele sunt ‘carne de tun’ cinematografică, figurante în peisaj, care se exprimă mai mult prin interjecţii. Din punct de vedere al modului în care filmmaker-ul chinez Zhang Yimou îşi construieşte viziunea ca cineast, “The Flowers of War” nu dezamăgeşte, doar că n-are nicio treabă cu istoria şi nici cu războiul.

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter