Jurnal de bucureștean | Toți suntem „Complet necunoscuți”

Versiunea românească de la „Perfetti sconosciuti” (Italia, 2016) pune accentul pe comedie din „dramedia” contemporană super-francizată global. O reușită. „Complet necunoscuți”, varianta autohtonă a succesului internațional al lui Paolo Genovese, a intrat în cinematografele bucureștene la jumătatea lui septembrie, în același timp cu alte producții pe care le-am văzut la TIFF, excelentul documentar „România sălbatică” de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache și tulburătoarea reconstituire fictivă a oprimării unei minorități, „Câmp de maci” de Eugen Jebeleanu. Am fost la „Complet necunoscuți” la mall-ul de lângă mine, din comoditate, dar și în semn de prețuire față de Noaptea Albă a Filmului Românesc, un eveniment care mi-e deopotrivă foarte util, căci mă ajută să recuperez scăpările, și foarte drag. 

Sigur că atunci când ai un scenariu beton, pare destul de simplu să-ți iasă o producție apreciată mai ales că filmările se desfășoară aproape integral într-un apartament, deci scapi și de cheltuieli cu exterioarele. Dar nu e deloc simplu dacă n-ai viziune regizorală și un liant artistic. Or, ambițiosul Octavian Strunilă - simpatic cum ne clipește complice, apărând într-un rol episodic, cum fac regizorii ăia marii - pare că le are. Castingul impecabil și coloana sonoră (Mălin Cristache) care „lipește” cadrele asemenea unui narator cald și discret completează ingredientele unei producții rotunde, deconectante, savuroase. 

„Complet necunoscuți”, una dintre numeroasele variante ale succesului italian, a cucerit mapamondul pentru că reflectă lumea așa cum e, din Slovenia până în China (am adorat filmul original, l-am văzut pe Netflix și pe cel franțuzesc). Cu riscul de a generaliza, toți avem ceva de ascuns. Și suntem niște mincinoși, măcar prin omisiune, dacă nu denaturăm adevărul de-a dreptul. Se întâmplă așa pentru că asta e firea umană, dar și din pricina tehnologiei. Înainte, ne încredințam secretele prietenilor sau jurnalului personal. Acum, telefonul e depozitarul micilor și marilor noastre taine. Iar Internetul ne-a transformat în niște adolescenți. Căscăm gura, ca nişte puştani care văd femeia cu barbă la un târg de provincie, la orice bizarerie. Jucăm telefonul fără fir la nivel planetar, completăm un imens oracol cu florile, gustările şi melodiile care ne plac pe Facebook şi ne trezim asudaţi că ceva ce am postat nu se va bucura de aprecierea şi de aprobarea celorlalţi. Ne aruncăm în relații virtuale, ne holbăm la fete în pijamele cu Pluto, ne dăm jos lenjeria dacă ne-o cere un interlocutor virtual. Hai că suntem simpatici, zău! 

Evidențiez actorii care mi-au plăcut enorm dintr-o variantă credibilă și cu un accent mai pronunțat pe umor decât celelalte: Anca Dumitra, „frumușica filmului românesc”, Ada Galeș, expresivă și charismatică așa cum o știm de pe scena mare, savuroasa Andreea Grămoșteanu, experimentatul Alexandru Conovaru. Tavi Strunilă, am trecut repede peste product placement-urile vizibile și de pe Luna eclipsată, că sprijinim cultura și trebuie să trăim toți. V-am dat Like pe bune!

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter