EXCLUSIV | Actriţa CARLOTTA MORELLI despre cineastul Ruggero Deodato, omagiat la Dracula Film Festival

La a IX-a ediţie a Dracula Film Festival (DFF) care începe astăzi la Braşov, în cadrul secţiunii Masters of Horror dedicate legendarului cineast italian RUGGERO DEODATO, recipient al titlului onorific de Conte Dracula oferit de DFF ca semn de recunoaştere pentru imensa influenţă pe care peliculele sale continuă să o exercite, la Centrul Cultural Reduta este programată în seara de 14 octombrie cea mai recentă lucrare cinematografică semnată de acesta, segmentul Casetta Sperduta in Campagna din super-omnibusul tematic DEATHCEMBER, care adună sub aceeaşi umbrelă conceptuală 27 de realizatori de filme Horror de pe întreg globul, aparţinând ca vârstă şi viziune mai multor generaţii.

Talentata actriţă CARLOTTA MORELLI (Tracey Ullman’s Show, Forever First Love), protagonista scurtmetrajului semnat de autorul lui Cannibal Holocaust, care a colaborat cu noul ‘Conte Dracula’ şi la Ballad of Blood din 2016, le transmite un mesaj referitor la Ruggero Deodato cinefililor care vor ajunge la Dracula Film Festival, atraşi de zecile de producţii inedite din spaţiul Fantasy & Horror care sunt programate în sălile de cinema din Braşov între 13 şi 17 octombrie.

Carlotta Morelli

Nu aş putea găsi o persoană care să merite acest premiu mai mult decât Ruggero. Nu spun asta doar cunoscându-i meritele de regizor, de artist, spun asta şi pentru că îl cunosc pe el ca om. Am avut privilegiul să petrec destul de mult timp în compania lui de când am lucrat prima dată împreună, am fost la multe festivaluri, am promovat filmul împreună, şi în timpul acesta am avut şansa să descopăr ce persoană minunată este. Este atât de generos, de inteligent, de atent, şi are în el şi o doză de nebunie, bineînţeles, în sensul bun. E o plăcere să te afli în compania lui, iar eu personal am învăţat extrem de multe de la el, nu doar ca actriţă ci şi ca om. Cel mai mult admir la el relaţia specială pe care o are cu fanii săi. Vă puteţi da seama că este venerat peste tot în lume, fanii lui îl iubesc şi îl respectă, iar asta spune multe despre el, atât ca artist cât şi ca persoană. Mă consider norocoasă că am putut să adun atâtea amintiri împreună cu el, iar secvenţa mea favorită din scurtmetrajul pe care l-am filmat, parte din antologia Deathcember, este cea de final, în care sunt spânzurată, un final neaşteptat, o răsturnare de situaţie sumbră dar amuzantă în acelaşi timp. Sigur, ar fi fost mai bine să fiu trasă în ţeapă, dar a fost bine şi aşa, ne-am distrat la filmări, a fost grozav. Încă o dată, mă bucur mult că Ruggero va primi acest premiu. Ruggero, eşti minunat, te iubesc foarte mult! Ciao!

Dacă ajungeţi la Braşov la Dracula Film Festival nu rataţi seara dedicată lui Ruggero Deodato!

  • Recomandare de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:
  • Foto Carlotta Morelli şi Ruggero Deodato: FB Carlotta Morelli

Newsletter