Vizitează expoziția Street Art București și află povestea intervențiilor create în cadrul proiectului

Expoziția Street Art București are loc în la Lente, între 15 – 23 Octombrie 2021, și prezintă o viziune de ansamblu asupra lucrărilor de street art realizate în cadrul proiectului produs de Save or Cancel alături de artiști remarcabili.

Expoziția Street Art București prezintă concluziile programului cultural de activare prin artă a spațiilor publice din cartiere, inclusiv lucrările premiate în cadrul apelurilor deschise. Amplasată în spațiul exterior al sufrageriei urbane Lente (strada Dionisie Lupu 78, București), expoziția este accesibilă pasionaților de artă urbană și trecărilor în orice moment al zilei, în perioada 15 – 23 Octombrie 2021.

ILUC x Street Art Bucuresti la Combinatul Fondului Plastic 3

Vernisajul expoziției aduce împreună doi artiști din domenii diferite, Sandi - artă vizuală, și Unisson - muzică electronică, care co-produc un performance live. Performance-ul are loc la data de 15 Octombrie, între orele 18:00 – 19:00, și este transmis în direct online, pe pagina de facebook a publicației feeder.ro și pe microsite-ul proiectului https://feeder.ro/streetartbucuresti.

Programul lansează, în contextul expoziției, un album tipărit și o hartă online, care indexează și cartează unele dintre cele mai recente lucrări de street art din oraș.

Participanții la ultimul tur ghidat din serie, în data de 15 Octombrie, vor vizita expoziția și vor afla mai multe despre lucrările prezentate.

Ortaku x Street Art Bucurest atelier ziua 3

Programul cultural Street Art București a produs cinci intervenții care continuă să expandeze percepția asupra artei în spații publice din cartiere, împreună cu artiști apreciați - Pisica Pătrată, Serebe, Romb, Iluc și Ortaku, găzduite de Biblioteca Metropolitană București, la Filialele Mihai Eminescu și George Coșbuc, Școala Gimnazială Specială Nr. 9, The Institute, în spațiul Combinatul Fondului Plastic, și de Centrul Național al Dansului București, la Sala Omnia. În cadrul aceluiași program, artiștii și fotografii au fost invitați să participe la două apeluri deschise, iar bucureștenii și vizitatorii au beneficiat de tururi ghidate ale artei urbane din spații publice. 

Toate activitățile și produsele programului Street Art București sunt gratuite.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter