Bucureștiul din La Belle Epoque

În La Belle Epoque, Bucureștiul se occidentalizează în ritm accelerat, în mod deosebit sub influența franceză, atât la nivel arhitectural cât și la nivelul gusturilor și al mentalităților. Românii din perioada monarhiei se școlesc la Paris, cunoașterea limbii franceze devine un veritabil certificat de ascensiune pe scara socială și ierarhică, iar moda, arta culinară, muzica și trendurile vin tot de pe malurile Senei. Cu sprijinul lui Carol I (domnitor și, din 1881, rege al României), oamenii politici în frunte cu I. C. Brătianu, au reușit ca în câțiva ani, să treacă Bucureștiul de la stadiul de târg oriental la cel de capitală europeană. Cele mai fastuoase edificii ale capitalei datează din această perioadă a regalității. Înainte de 1880, primăria a proiectat câteva lucrări edilitare majore: regularizarea cursului râului Dâmbovița, edificarea unei rețele de canalizare și a uneia de apă potabilă, precum și pavarea străzilor cu piatră cubică și folosirea iluminatului cu lămpi cu gaz și ulterior cu becuri electrice.

Modelul occidental și-a pus amprenta și în modul de petrecere al timpului liber, iar oferta capitalei din această perspectivă era extrem de variată – bucureștenii aveau de ales între sălile de teatru sau varieteu, între saloanele de bal, între numeroasele terase, restaurante  - Caru cu bere - , cafenele sau cofetării – Capșa - cu scenă. Era un oraș zgomotos prin excelență, în care se putea auzi în funcție de momentele zilei și de zona de promenadă fie acordurile valsurilor lui Strauss, fie cântecele lăutărești, dangătul clopotelor ce chemau la numeroasele biserici din mahalale, claxoanele primelor automobile, tropotul copitelor pe caldarâm sau strigătul precupețelor care vindeau zarzavaturi. Bucureștiul a fost și a rămas un oraș cosmopolit, în care noul își făcea loc fie înglobând (adesea chiar înlocuind prin demolare sau în urma catastrofelor naturale) vechile edificii, fie coexistând într-o interesantă și originală simbioză. 

Palatul Regal

Calea Victoriei – străjuită de impunătoarele clădiri neoclasice – devine artera principală a unui oraș care este denumit cu entuziasm de către călători „Micul Paris”. Către această „coloană vertebrală” a orașului se vor îndrepta în timp ochii tuturor marilor investitori. Aici au apărut opulentele reședințe particulare, sediile de bănci, hotelurile luxoase, magazinele, restaurantele, terasele și cofetăriile, cafenelele care au dat o emblemă aparte orașului și tot pe această stradă a fost construite Palatul Regal, Ateneul Român sau Teatrul Național. Pe o distanță de aproape un kilometru – de pe cheiul Dâmboviței și până dincolo de Biserica Albă -  au fost concentrate unele dintre cele mai frumoase edificii durate vreodată în București: Palatul Poștei, al CEC, Hotel de France, Palatul Editurii Socec, Palatul Nifon, Hotel du Louvre, Hotelul Continental, Palatul Băncii Națiunii, Palatul „Fundațiilor Regale Carol I”, Ateneul Român, Hotelul Imperial, Hotelul Athenee Palace.

Ateneul Român

În fiecare an, pe data de 6 ianuarie, de Bobotează, după marea slujbă de sfințire  apelor, oficiată la biserica Zlătari, un cortegiu religios – cu icoanele bisericii, alături fiind regele și patriarhul – străbăteau pe jos Calea Victoriei până la Dâmbovița, în Piața Senatului (acum Piața națiunilor Unite). Pe malul râului, regele primea o cruce din mâna patriarhului și o arunca, cu un gest simbolic, pentru a fi pescuită de unul dintre credincioși. Și astăzi, în locul respectiv, au rămas din perioada regalității interbelice palatele societăților de asigurare „Adriatica” și „Agricola Fonciera”, opere ale arhitectului Petre Antonescu. 

Palatul CEC

Mergând mai departe pe Calea Victoriei, călătorul întâlnește fastuosul edificiu al palatului CEC, realizat în stil eclectic francez de arhitectul Paul Gottereau în perioada 1896-1900, pe locul vechii biserici Sf. Ioan cel Mare și, tot în apropiere, Hotel de France și Palatul Poștelor, astăzi Muzeul Național de Istorie al României. Palatul Poștelor a fost construit în anul 1900, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, pe locul faimosului han al lui Constantin Vodă. La intersecție cu bulevardul Elisabeta se află clădirea Cercului Militar, realizată în 1912 în stil neoclasic eclectic, după planurile arhitecților Dimitrie Maimarolu, Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud, pe locul bisericii Sărindar. 

Palatul Poștelor

Tot în zonă, era (și este și astăzi) celebra casă Capșa – cofetărie, cafenea, restaurant și hotel, frecventată de înalta protipendadă bucureșteană: politicieni, artiști, ziariști etc. Urmau pe calea Victoriei Piața Teatrului Național cu cafeneaua Oteteleșanu, hotelul Frascati și Hotelul Continental. În Piața Palatului se poate vedea clădirea Fundației Universitare Carol I, Palatul Regal și cădirea Ateneului Român, operă a lui Albert Galleron. Tot în zonă se află clădirea Jockey Club și cea a hotelului Athenee Palace, iar câțiva pași mai departe Palatul Știrbey și casa Romanit – care astăzi adăpostește Muzeul Colecțiilor de Artă. Către capătul spre Piața Victoriei, se mai pot vedea casa lui Gheorghe Vernescu, palatul lui Gh. Gr. Cantacuzino (Muzeul Muzicii „George Enescu”), precum și palatul Sturdza.

 Text de SIMONA PREDA

Simona Preda este istoric și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Istoria bijuteriilor regale.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter