Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/11/2021
Artă & Cultură / Benzi Desenate

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

Mădălina Diaconu De Mădălina Diaconu
Comentarii Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate Share Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate


„În prezent există mai mult acces la diversitate în benzi desenate”, spune dr. Sheena C. Howard autor, producător și educator premiat (npr.org) „și din acest motiv apar din ce în ce mai multe benzi desenate care abordează toate tipurile de etnie și cultură, spunând povești cu care au crescut.”

Citește și:

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

“Nu există nu pot sau nu știu! Sau, așa cum le spun mereu elevilor mei: nu există desen greșit, ci o abordare diferită. Acesta a fost punctul de pornire al atelierelor de Benzi Desenate pe care le-am coordonat în cadrul programului Pledoarie pentru patrimoniu intangibil. Fiind o abordare în premieră în cadrul programelor educative organizate de CNR UNESCO, am considerat că trebuie mai întâi să ne fixăm ideea: ce vrem să facem și cum vom face. Apoi am aprofundat subiectele pentru a le înțelege semnificația și mesajul” declară Mihai I. Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate.

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

Limbajul benzilor desenate este unul universal și abordarea prin această tehnică a unor subiecte ca cele din proiectul mai sus amintit, nu face decât să ne mărească orizontul, ba mai mult, să ne atragă către surse mai puțin studiate, dar care au un bogat conținut atunci când este vorba de repere și valori naționale. Toate aceste comori din patrimonial cultural protejat de UNESCO la nivel național și internațional își găsesc cu ușurință locul în dialogul tinerilor, dacă acest dialog este direcționat și construit într-un limbaj adecvat vârstei lor, iar benzile desenate pot avea acest rol, pot deveni motorul de căutare cu plăcere a oricăror informații, fie ele și foarte tehnice.

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

“Folosindu-ne de tehnica secolului 21, am apelat la imagini digitale și prezentări video a celor două teme propuse de CNR UNESCO pentru atelierele de benzi desenate: călușarii și dansul feciorilor. Astfel am putut parcurge, împreună, o scurtă călătorie în lumea dansurilor tradiționale românești și ne-am putut nota și schița anumite momente, detalii de costume și mișcări cheie ale dansatorilor, care urmau să devină personaje în povestea de benzi desenate pe care fiecare dintre elevii participanți aveau s-o creeze. Acest demers a fost de bază pentru că ne-a familiarizat cu lucruri mai puțin cunoscute despre subiectele ce urma să le abordăm în tehnica celei de a 9-a arte. Realizarea mai apoi a benzilor desenate a pus în valoare imaginația fiecărui elev și prin această metodă au fost sedimentate noile cunoștințe” continuă Mihai I. Grăjdeanu.

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

Prin aceste ateliere s-a mai atins un punct important: acela de a interacționa, de a lucra în echipă, de a realiza o lucrare cu care se poate merge mai departe și, cel mai important, tinerii participanți și-au descoperit talente poate mai puțin cunoscute. Multora, la vârsta de liceu, le este teamă sau rușine să realizeze un scenariu, o poveste în benzi desenate, dar ghidați și atrași către valori autentice, toate aceste inhibiții dispar și creativitate nu mai are limite.

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

“Am lucrat cu elevi din România, Republica Moldova și Bulgaria la aceste ateliere, apelând la Banda desenată aplicată – o metodă BD care-mi aparține și care a fost publicată în revistele Comics Didactic, o metodă promovată mai întâi prin atelierele de bandă desenată și, în prezent, aplicată direct în școli” adaugă Mihai I. Grăjdeanu. “Este o tehnică ce permite cadrelor didactice să predea lecția într-un stil diferit. Prin această metodă am promovat și avantajele studierii benzilor desenate la școală, atât pedagogice cît și multidisciplinare: capacitatea de a dezvolta abilități complexe de percepție, citirea și comunicarea multimodală, studierea și construirea unui scenariu, tipologia personajelor, observarea și analizarea abordărilor estetice, grafice sau compoziționale ale celei de-a noua arte.”

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

Primele rezultatele ale acestui demers sunt încurajatoare și cele mai bune lucrări alese în urma a două concursuri internaționale (“România la 100 de ani de la aderarea la UNESCO în benzi desenate” și “Concurs de Benzi Desenate dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși”) pot fi văzute într-o expoziție organizată la sediul CNR UNESCO din București, deschisă până la finalul anului 2021, expoziție căreia i se alătură și volumul “Pledoarie pentru patrimoniu intangibil – dansuri tradiționale, practici sociale și evenimente festive associate aflate pe Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial” ce cuprinde lucrările elevilor participanți la atelierul cu același titlu.

Promovarea patrimoniului cultural UNESCO prin povești în Benzi Desenate

Printre obiectivele acestei expoziții si publicații se află: conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor materiale și imateriale din România; promovarea copiilor și tinerilor talentați la desen și literatură prin lucrări de benzi desenate; implicarea elevilor și cadrelor didactice spre stimularea laturii creative și transmiterea de mesaje cu privire la obiectivele UNESCO și valorile culturale naționale; promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național. Domeniile în care UNESCO își organizează activitatea (educație, cultură, științe umaniste, științe ale naturii, informare și comunicare) sunt prioritare pentru politicile naționale din România.

Proiectul a fost lansat în cadrul evenimentului “România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”.

Tot în luna noiemebrie 2021 se aniversează, la nivel mondial, 75 de ani de la crearea UNESCO.

Text de Mădălina Corina Diaconu

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută