Vinul împăraților

Sărbătorește împărătește cu cel mai jinduit vin al Ardealului! N-ai ce sărbători? Vinul în sine e o sărbătoare. Radu Anton Roman, prea cinstită-i fie memoria acestui neîntrecut om de spirit, gurmand și degustător, socotea vinul de Lechința drept cel mai cunoscut și mai jinduit vin al Ardealului. Faima Lechinței datează din veacurile XVII-XVIII, când au sosit sașii pe meleagurile Lechinței și s-au pus pe treabă. Le-a ieșit atât de bine încât faima podogoriei s-a răspândit în cele patru zări, a ajuns la curtea imperială din Viena, unde s-a bucurat de adâncă prețuire și s-a ales cu o etichetă de prestigiu: vinul împăraților. 

Am descoperit vinul de Lechința în secolul trecut, când eram gazetar sportiv. Erau vremuri pitorești când la cârma Gloriei Bistrița se afla regretatul Jean Pădureanu, supranumit „Lordul” pentru felul de a-și respecta cuvântul în cadrul înțelegerilor prea puțin nobile legate de aranjarea meciurilor. Ce să vă spun, pe atunci știam rezultatul meciului ce avea să se joace încă din momentul în care eram cazați la hotel: la unul urma să fie „reciprocitate” (ai bătut la tine, eu bat la mine), la celălalt, să fiu iertat, blat curat. La un moment dat, țin minte că am și glumit cu „Lordul”: „dom președinte, dacă tot tipăriți afișele alea faine cu meciul, puneți și rezultatul dinainte, să nu stea fanii mai în etate cu sufletul la gură!”...

Foto: Vie-Vin Lechința Facebook

Da, la Bistrița eram tratați împărătește noi, ziariștii de „la centru”. Sigur, conta și influența publicației - asta se vedea în bagajul de la plecare, conținând produse alimentare locale, „prinosul de recunoștință” al gazdelor, modesta lor satisfacție provocată de un meci bun și o victorie meritată, sesizați clișeul! Pe scurt, eram așteptați la gară la șase dimineața, conduși la hotel, apoi poftiți la micul dejun: ochiuri să le mănânci din ochi, „darimecși” (așa le ziceam cârnaților făcuți de filiala locală a unui producător olandez de mezeluri) care plesneau de grași ce erau, unt galben numai bun să-l așterni pe o jimblă caldă, cafea neagră de stătea lingurița dreaptă în ceașcă, un pahar pântecos de pălincă locală cu mărgele mândre ca de curcan. La finele acestei degustări relativ frugale, venea tratația împărătească: un pahar-două-nouă, în funcție de experiența jurnalistului, de vin de Lechința. 

Am redescoperit gustul împărătesc de Lechința luna trecută, când Warner TV a vrut să-și vestească intrarea pe piața românească grație unei atenții de efect: o sticlă de Fetească Regală Liliac, de la Lechința. Am desfăcut și degustat acest vin românesc tânăr, i-am savurat aromele de fân proaspăt cosit, salcâm și mere verzi, inconfundabila tentă gălbui-verde. Cei de la curtea vieneză nu mai sunt, nici „Lordul” Pădureanu, dar Lechința a rămas tot vin împărătesc.

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter