Podcast: povestea GUCCI

Povestea GUCCI începe în anul 1897, cu italianul Guccio Gucci, care pe vremea aceea lucra ca spălător de vase și portar la faimosul hotel Savoy din Londra. Conform legendei, fondatorul a fost atât de inspirat de valizele de lux purtate de aristocrații cazați la hotel, încât după ce s-a întors în Italia a decis să se angajeze la magazinul de bagaje Franzi pentru a învăța cum sunt făcute, urmând să-și pornească propria afacere prin care să ofere consumatorului sentimentul de lux asociat pe atunci cu averile de familie și cu obiceiurile celor foarte bogați, cum ar fi echitația (de unde vine și faimosul simbol „Horsebit”, reprezentativ astăzi pentru brand).

GUCCI a luat naștere în 1921, când Guccio a deschis primul magazin în Florența, unde comercializa produse din piele (valize de lux, genți și accesorii pentru călărie). Între anii 1935 și 1936, în urma acțiunilor Ligii Națiunilor asupra Italiei, fondatorul a dezvoltat materialul folosit pentru primul tip de valiză Gucci, cânepa țesută în Napoli care era decorată cu o serie de diamante mici, interconectate, de un maro închis, plasate pe un fundal de bronz. Până în 1938, magazinul deja avea un loc pe faimoasa stradă Via Condotti din Roma.

În prezent, Gucci este unul dintre cele mai cunoscute branduri de lux din lume, ajungând în anul 2021 la o valoare de aproximativ 15.6 miliarde de dolari.

Ascultă podcastul ZILE ȘI NOPȚI: 100 DE ANI DE GUCCI pe următoarele platforme:

Soundclound

Spotify

Google Podcast

Apple Podcast 

Zile și Nopți este o platformă de experiențe Pop Culture, cu apariții în print și online.

În print, revista Zile și Nopți apare lunar în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și bilunar la Sibiu și Oradea.

Ascultă AICI și podcast-ul Zile și Nopți dedicat filmului Casa Gucci.

  • Newsletter Zile și Nopți
 

Newsletter