30 de ani fără FREDDIE MERCURY

“Faceți ce vreți cu mine, dar să nu mă faceți vreodată plictisitor!”,

îi declara Freddie Mercury managerului Queen, Jim Beach, cu doar câteva ore înaintea trecerii în neființă. Ce-i drept, în ultimele trei decenii moștenirea lui Mercury nu numai că nu s-a “dizolvat”, dar a continuat să acapereze peisajul culturii pop la nivel global, transformându-l pe acesta în star arhetipal al rock-ului mondial, venerat și iubit de melomanii de pe-ntreg mapamondul.

De altfel, recentul succes fulminant al peliculei Bohemian Rhapsody (2018) - film primit cu brațele deschide de către fani, dar mustrat pe alocuri de către criticii de specialitate - a reaprins flacăra curiozității față de universul Queen și în ceea ce-i privește pe tinerii și adolescenții ce acum folosesc piesele trupei ca fundal pentru dansuri vesele pe TikTok (relativ obscurul track Good Old Fashioned Lover Boy făcându-și o neașteptată apariție în lumea internauților, la mai bine de patru decenii de la lansare). Bine… nu doar cei patru britanici au căzut victime revival-ului rock-ului clasic generat de social media, ci și alți giganți șaptezecisti precum Billy Joel sau Fleetwood Mac, artiști ce păreau a-și fi atins finalul carierei încă de la începutul anilor 2000. Totodată, nici Queen nu au fost mai “brezi”… Brian May & Roger Taylor chinuindu-se puțin cu greoaia moștenire a trupei timp de vreo două decenii. Iată totuși că (relativ nereușita) colaborare cu Paul Rodgers, neașteptatul succes al filmului biografic, dar și nesfârșitul periplu prin arenele mapamondului alături de Adam Lambert au reușit să transforme brand-ul Queen într-un nume care-și reciclează cu succes propriile piese, fără însă a-și pierde din originalitate. 

Știm că fanii au primit cu reținere vestea reîntoarcerii pe scenă a trupei la începutul mileniului. Știm totodată (cel puțin din spusele lui May & Taylor) că Freddie și-ar fi dorit ca “show-ul să continue”. Dar totuși…există Queen fără Freddie?

Deși am avea nevoie de o mașină a timpului pentru a răspunde concret la această întrebare, istoria ne spune clar că motorul din spatele mașinăriei Queen a fost (cel puțin în perioada debutului) neînfricatul Farrokh Bulsara, proaspăt sosit din Zanzibar, mânuitor de bagaje pe aeroportul londonez Heathrow și vânzător de haine second hand în piața din Kensington. Tot istoria ne arată că Bulsara își vq achiziționa o somptuoasă vilă în Kensington la doar câțiva ani după ce își abandonează postul de vânzător, iar pe Heathrow va trece doar însoțit de bodyguards și cumpărături scumpe. “Nu voi fi o stea rock… voi fi o legendă!”, obișnuia Bulsara să spună. Nebunie curată? Inconștiență? Una peste alta, pare-se că încrederea în sine l-a caracterizat pe Farrokh încă din momentul debutului, aceasta învăluindu-i și pe May, Taylor și Deacon (de altfel muzicieni stăpâni pe propria lor “voce”, dar care se pare că aveau nevoie de un mic imbold nebunesc). 

Născut și crescut în freamătul rock’n’roll al Zanzibarului și al Indiei (unde radiourile difuzau necontenit hiturile lui Frank Sinatra, Cliff Richard sau Nat King Cole), Bulsara se desprinde de contextul geografic relativ nefavorabil și se metamorfozează în Mercury, “mesager al zeilor” și interpret polivalent, ale cărui influențe pleacă de la rockabilly și ajung la operă și muzică barocă, originale melanjuri stilistice care ridică Queen la rang de grupare (aproape) art-rock.

Totodată, mânat de agitația londoneză a deceniului șaicezist și probabil influențat de deciziile curajoase ale contemporanilor Reginald Kenneth Dwight (Elton John) și David Robert Jones (David Bowie), Farrokh își va schimba numele, separându-se de trecutul său pe continentul african, istoria plasându-l curând în galeria marilor staruri pop ale secolului XX. Adesea ne găsim fascinați de ușurința cu care Mercury dirija mulțimile, în timp ce abilitatea sa de a compune piese complexe din punct de vedere armonico-melodic era însoțită mereu de o atracție către refrene fredonabile și linii melodice simetrice, perfect construite și livrate în spirit maiestuos și teatral. De altfel, această teatralitate a act-ului lui Freddie îl separă de majoritatea frontmenilor rock-ului clasic, iar interesul său pentru dramaturgie și universul creațiilor muzicale culte își face simțită prezența adesea în cadrul discografiei Queen. Faimosul bridge de influență clasică ce caracterizează Bohemian Rhapsody și ironizează limbajul muzicii culte, folosirea tehnicii canonului, suprapunerea vocilor pentru crearea efectului de cor, dar și inovativa sa colaborare cu soprana Monsterrat Caballé în 1988 (LP-ul Barcelona) sugerează un artist ce împrumută fără rezerve estetici și limbaje diverse, aflat mereu la limita kitsch-ului… și ce-i drept, unde sună mai bine kitsch-ul în rock-ul clasic dacă nu sub atenta interpretare Queen?

Într-o eră în care “regina” își trăiește un nesperat și puternic act final, ne aducem aminte de omul și artistul Freddie Mercury, creator ce și-a pus puternic amprenta în canonul muzical al secolului XX. Un autentic lover of life & singer of songs, Mercury trăiește atât prin creațiile originale, cât și prin nenumărații interpreți și grupuri muzicale ce continuă să îi poarte influența. Până la urma urmei, așa cum i-a fost mereu dorința, show-ul va trebui să continue, iar milioanele de fani ce îi fredonează creațiile rămân dovada vie a curajului unui om ce a știut că nu va ajunge o simplă stea a entertainment-ului, ci o veritabilă legendă.

Comandă aici pachetul special SUNETE QUEEN!

  • Text de Alex Mușat

Alex Musat

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter