Ziua Națională a României, marcată memorabil pe Scena Digitală, cu difuzarea gratuită a spectacolului ”Opinia publică”

Ziua Națională a României este sărbătorită memorabil și pe Scena Digitală. Astfel, spectacolul „Opinia Publică” poate fi vizionat gratuit timp de 24 de ore începând cu 1 decembrie, ora 12:00 după-amiază (ora României) pe www.scena-digitala.ro.  

La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni din partea mea și a echipei Teatrului Național Radu Stanca" din Sibiu, a Festivalului Internațional de Teatru și a tuturor structurilor culturale asociate. Prin miracolul artei suntem mereu, autentic, împreună. Și de Ziua Națională a României vă dăruim un spectacol deosebit: "Opinia Publică". Mulțumim tuturor colaboratorilor și partenerilor noștri, fără de care mesajul nostru uman și artistic nu ar putea ajunge atât de departe. La mulți ani, România de pretutindeni!”

Constantin Chiriac, Președintele FITS și Directorul General al Teatrului Național Radu Stanca" Sibiu

Mesajul video complet poate fi vizualizat aici: https://we.tl/t-mtE4Mlpof5

 

Opinia publică, de Aurel Baranga

REGIA: Theodor-Cristian Popescu

SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar

MUZICA: Vlaicu Golcea

VIDEO: Daniel Gontz

ÎN DISTRIBUȚIE: Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Nicu Mihoc, Codruţa Vasiu, Cătălin Neghină, Liviu Vlad, Dan Glasu / Viorel Rață, Mihai Coman, Vlad Robaş, Adrian Neacşu, Ciprian Scurtea, Mihai Alexandru/Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv/Horia Fedorca, Arina Ioana Trif, Eduard Pătrașcu

DURATA: 1H 45 MIN

DATA PREMIEREI: 1 OCTOMBRIE 2010

„Opinia Publică”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, este un spectacol-ședință cu publicul, după textul omonim scris de Aurel Baranga în perioada comunistă, și prezintă o incursiune aproape antropologică prin care se reconstruiește, cu mult umor și cu seninătate, contextul social și uman al acelor vremuri. Istoria este făcută pentru a se repeta, iar situații ce s-au petrecut în alte vremuri pot părea frapant de actuale în zilele noastre. Libertatea presei, un principiu al democrației, este tema în jurul căreia gravitează acțiunea spectacolului. Personajele pitorești sunt tipologii umane ce transcend epoca opresiunilor politice și, implicit, a suprimării libertății de exprimare. Vivacitatea cu care se succed scenele și muzica antrenantă animă auditorul într-o vâltoare de senzații ce se nasc din amintiri care stârnesc râsul, chiar și celor ce nu au trăit în perioada respectivă.