VIDEODOME | “ONE DAY” (2011, r: Lone Scherfig)

Emma, o studentă tocilară şi timidă (este haios să o auzi pe americanca neaoşă Anne Hathaway, ascunsă în spatele unei perechi de ochelari imenşi, cum vorbeşte cu accent de Yorkshire), a fost ani de zile îndrăgostită în secret de cel mai arătos coleg de la Universitatea din Edinburgh, pe numele său Dexter (Jim Sturgess – “Across the Universe”, “Cloud Atlas”). În dimineaţa de după petrecerea de absolvire, pe 15 iulie, ajung accidental să se cunoască şi în improbabila situaţie de a face sex. Nu fac şi rămân doar buni prieteni... pe viaţă! Naraţiunea se construieşte în jurul destinelor membrilor tandemului în perioada 1988-2006 şi are drept reper temporal constant acest 15 iulie.

Deşi personalitatea, aspiraţiile şi comportamentul îi plasează pe traiectorii radical diferite (Emma, luptătoare ce urcă obstinat treptele vieţii profesionale de la ospătăriţă la învăţătoare şi apoi scriitoare de succes de cărţi pentru copii, iar Dexter, un plod talentat dar răsfăţat ce, inclusiv spre dezamăgirea propriilor părinţi, refuză să se maturizeze (chiar la mult timp după ce are diploma în buzunar), mai ales când gloria îi vine rapid pe tavă şi devine un prezentator adulat de show-uri TV), legătura emoţională dintre cei doi se conservă, întreţinută fiind de comunicarea constantă (scrisori, telefoane, întrevederi). Peste ani, ajung să conştientizeze profunzimea acesteia iar tandemul se transformă în cuplu... avem deci, aparent, o premisă de comedie romantică ultra-siropoasă. Vă asigur că lucrururile nu stau chiar atât de simplu şi avem de-a face cu o dramă de o consistenţă substanţială în primul rând datorită cineastei daneze ce se relevă a fi (încă o dată), în cinematograful scandinav contemporan, o oglindă feminină modernă a ‘Cavalerului tristei figuri’.

Pentru multipremiata cineastă daneză Lone Scherfig, care s-a îndepărtat inspirat de asceza impusă de principiile Dogme 95 odată cu “An Education” din 2009, ar trebui împământenită sintagma ‘melancolie luminoasă’ căci, în ceea ce o priveşte, perspectiva evoluţiei se construieşte paradoxal pe abandonul speranţei (Emma: “Welcome to the graveyard of ambition”) sau lipsa valorizării momentane a experienţelor cu caracter emoţional (Dexter: “Come on, everyone’s lost at 25.”). Pictat vizual aproape în întregime în tuşe de ‘Blue(s)’ (ex. inserturile regulate cu solitara Emma înotând în albastrul piscinei nu sunt plasate aleatoriu), “One Day” nu este un Rom-Com, ci o dramă legată de cultura Pop, structurată elaborat în cartea lui Dave Nicholls (care a şi adaptat scenariul pentru film, prezent în 2010 pe ‘Lista Neagră’ a celor mai iubite poveşti nerealizate la Hollywood), pe modelul ‘furnica şi greierele’. 

Ea, iniţial fragilă şi nesigură pe ea dar pragmatică şi cu... prinţipuri, el, un hibrid ‘greiere-fluture’, din floare în floare, zburând departe de responsabilităţi de câte ori simte pericolul sau este atras inexorabil de lumina arzătoare a oricărei lămpi) dar asta nu înseamnă că destinele lor sunt concepute liniar: Emma se îndreaptă cu lentoare spre succesul profesional având în fundal o serie constantă de neîmpliniri personale (mai ales în concubinajul cu iubitul de conjunctură, un actor ratat de stand-up comedy, interpretat de Rafe Spall – “Prometheus”, Anonymous”), iar Dexter îşi atinge visul de a deveni un manipulator/imagine a culturii de consum şi sfârşeşte prin a se transforma într-un ‘consumabil’ (chiar şi în relaţia sa, devenită una familială, cu partenera sa de platou, Romola Garai – “Amazing Grace”, “As You Like It”). “I love you but I don’t like you anymore”.

Aminteam de cultura Pop... indiciile legate de integrarea poveştii care transformă pe perioada a 18 ani doi adolescenţi în oameni de vârsta a doua (Sturgess, impecabil, rolul i se potriveşte ca o mănuşă, Hathaway, realmente o surpriză plăcută, fiindcă eforturile de a se adapta evoluţiei personajului său sunt perceptibile... în mod pozitiv) sunt omniprezente dar menţionate cu fineţe, discreţie şi rafinament în detaliile ce definesc fundalul vizual (clin d’oeil-urile la “Army of Darkness” a lui Sam Raimi, comics-ul subversiv “Watchmen” al lui Alan Moore, fenomenul “Star Trek” prin “The Wrath of Khan”, “Jurassic Park” al lui Spielberg) chiar dacă unele, mai ales de natură tehnologică, se relevă acum, în mod simpatic, ca... bâlbe (în 2003 apare în cadru un BMW X6 – lansat abia în 2009, sau utilizarea pe 15 iulie 1995 a unui telefon mobil Nokia 6110, model pus oficial în vânzare abia după doi ani). Chiar m-am mirat că s-a reuşit să se evite clişeul sau tentaţia de a o introduce pe Marianne Faithfull pe OST.

Sigur că pot fi găsite destule noduri în papură (monotonie, repetabilitate, tratamentul superficial a relaţiei, ş.a.m.d.) şi aşa s-a întâmplat în realitate, mai ales din partea criticilor americani sau a celor care erau deja fani a cărţii - în final, filmul şi-a acoperit costurile din biletele vândute în afara USA -, dar, în ceea ce mă priveşte, tocmai din perspectiva unui cinefil care nu agreează în mod deosebit acest gen cinematografic, “One Day” este un film ce merită văzut fără vreo părere de rău. 

  • Text de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter