ALEGERILE CLAUDIEI | Matt Haig: „Biblioteca de la Miezul Nopții”

„Între viață și moarte se află o bibliotecă. În acea bibliotecă sunt rafturi care se întind la nesfârșit. Fiecare carte îți oferă ocazia să încerci o altă viață pe care ai fi putut să o trăiești...să vezi cum ar decurge lucrurile dacă ai fi făcut alte alegeri. Ai proceda diferit dacă ai avea ocazia să-ți alungi toate regretele?”

Cartea a fost tradusă la editura Nemira

Începând în mod simbolic cu un citat al Sylviei Plath („Nu voi putea nicicând să fiu toate persoanele care aș vrea să fiu și nici să trăiesc toate viețile care mi-ar plăcea”), „Biblioteca de la Miezul Nopții” urmărește povestea Norei Seed, o femeie de 35 de ani care, aflată într-un moment de cumpănă în viața sa (lucra de 12 ani într-un magazin de muzică și regreta toate posibilele profesii și relații la care renunțase de-a lungul timpului), nu mai vrea să trăiască.

Astfel, cartea începe cu 27 de ore înainte ca femeia să moară, când se întâmplă o serie de evenimente care o fac să se simtă ca „o stea aflată pe punctul de a muri, gata de implozie”. La finalul vieții, Nora se „trezește” într-o alee care duce la o clădire uriașă din piatră. Odată ce deschide ușa din lemn de la intrare, descoperă o bibliotecă infinită, unde ceasul nu trecea niciodată de ora 00:00. Acolo, personajul este întâmpinat de un păzitor magic al locului, doamna Elm, bibliotecara, pe care o cunoștea din existența pe care tocmai o lăsase în urmă.

Foto: Chris Coady, inews.co.uk

După ce îi explică unde se află, bibliotecara îi prezintă un volum în care erau scrise toate regretele pe care le acumulase de-a lungul vieții (de la cele mărunte până la cele pe care nu le putea uita) și o invită să aleagă o poveste de pe rafturile infinite în funcție de regretul pe care dorea să îl șteargă. În momentul în care selecta o carte, eroina era transportată într-o „realitate” (aflată, totuși, între viață și moarte) în care luase sau nu anumite decizii pe care le regreta în viața ei obișnuită. Primul lucru care îi trece prin minte este momentul în care s-a despărțit de logodnicul ei, alături de care visa să deschidă un pub într-un mic orășel din Marea Britanie. Prima „viață” refăcută începe cu „A ieșit din pub în aerul răcoros al nopții...”

Regula călătoriilor este că, de fiecare dată când se simte dezamăgită de noua versiune a poveștii sale, Nora trebuie să se întoarcă în bibliotecă și să aleagă (sau nu) o altă carte (și un alt regret). Astfel, când realizează că viața pe care ar fi putut să o trăiască acolo nu ar fi putut să o facă fericită niciodată și că este imposibil să își imagineze în mod real cum decurg lucrurile în urma unei alegeri (oricare ar fi ea), pornește într-o altă poveste, dar nu înainte ca doamna Elm să sublinieze nuanțele unui verb pe care îl folosea atunci când vorbea despre existența sa: „a vrea”, care sugerează o lipsă și nu întotdeauna o dorință. Când lipsa este suplinită, dorința inițială poate să dispară (dacă a existat, cu adevărat, vreodată).

Cel de-al doilea regret este legat de moartea pisicii sale, Voltaire. Crezând că motanul o părăsise din cauza neglijenței ei, Nora a purtat vina cu ea până când a murit. În momentul în care trăiește varianta poveștii în care nu l-a lăsat pe Volt să se plimbe singur pe stradă și vede ce s-a întâmplat cu adevărat atunci când a dispărut, începe să realizeze că nu toate regretele au la bază fapte reale, ci modul în care, uneori, percepem anumite evenimente.

Mai departe, femeia regreta că nu se mutase în Australia alături de cea mai bună prietenă a ei când a avut ocazia, dar este din nou dezamăgită de urmările acelei vieți. Fiecare poveste și fiecare regret sunt, cu fiecare moment trăit, demontate pe parcursul cărții. Nora este, pe rând, o înotătoare cunoscută în întreaga lume, un renumit cercetător la Cercul Polar, solistă într-o trupă rock, mama unei fetițe, a unui băiat, patronul unei podgorii, profesoară de engleză la o universitate din Paris, scriitoare, pianistă aflată într-un turneu în Scandinavia, vlogger de călătorii, arhitect, campioană la șah și alte infinite scenarii posibile, dar, indiferent de viața pe care o trăia, bucuria absolută, și lipsită în totalitate de durere, nu exista. În cuvintele lui Matt Haig, „poți să faci alegeri, dar nu poți să decizi și consecințele”, pentru că viața se întâmplă și datorită deciziilor pe care nu le luăm.

La un moment dat, femeia întâlnește un alt transgresor (numele călătorilor) și află că, pentru fiecare persoană, biblioteca este diferită. Poate fi un magazin de casete video unde toate viețile sunt filme introduse într-un vechi aparat, o galerie de artă, cu un număr infinit de tablouri, un restaurant, cazinou și orice loc important pentru persoana aflată între viață și moarte, care, în viziunea autorului, trăiește viața lui Schrödinger: „deopotrivă viu și mort în propria minte”.

Precum Esther Greenwood, personajul aproape autobiografic al Sylviei Plath din „Clopotul de sticlă”, Nora Seed este bântuită de fiecare viață pe care ar fi putut să o aibă, doar că prin Biblioteca de la Miezul Nopții (opusă ospiciului în care ajunge Esther la finalul cărții), realizează că viețile pe care nu le-a trăit, deși diferite, nu sunt garantat mai bune („Nu trebuie să jucăm toate jocurile ca să știm cum e să câștigăm. Nu trebuie să ascultăm toate melodiile din lume ca să înțelegem muzica”), eliberându-se de regrete și întorcându-se, în final, în lumea ei dorindu-și să trăiască povestea până la sfârșit.

Foto: Gemma Day

Inspirația din spatele volumului vine chiar din lucrurile trăite de Matt Haig atunci când avea 24 de ani. În nenumărate interviuri, autorul vorbește despre lupta lui cu depresia, anxietatea și atacurile de panică: „Perioada de recuperare a fost lungă și extrem de lentă, dar am rămas cu multe lucruri importante din experiența aceea. M-a făcut o persoană mai bună și recunoscătoare, dar mai ales una care vrea să discute despre probleme de tipul acesta într-un mod clar, transparent și fără rușine sau teamă.”

Cartea este, așa cum o descrie și el, sinceră, optimistă și plină de speranță, reflectând-i propria călătorie atât prin întuneric, cât și în lumină: „Când și când, să ne uităm în sus din locul în care ne aflăm, fiindcă, oriunde am fi, cerul de deasupra capetelor noastre se întinde la nesfârșit”.

  • Recomandare de Claudia Aldea.

Claudia Aldea, colaborator Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter