Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Teatru

Amor amar (Pierre Sauvil) @ Teatrelli

Amor amar

Amor amar @ Teatrelli

 

Cu ce gând plecăm după aproape două ore de bună dispoziție, provocată de două cupluri care trec printr-o criză ce se dovedește a fi doar un accident oricând repetabil? Cu gândul, credem noi, cei care am făcut spectacolul, că amorul – chiar atunci când ne poate lăsa un gust amar – este în cele din urmă dulce și merită să ținem minte acest lucru.” – Mircea Cornișteanu

 

“Amor Amar” este povestea a două cupluri prietene. Primul cuplu se bazează pe convingerea fermă că ceea ce-i ține împreună este lipsa totală a dragostei și indiferența reciprocă pe care o afișează permanent. Al doilea cuplu este unul tradițional, care se bazează pe iubire. Întămplările prin care trec cei patru sunt pline de haz, iar despărțirile și reîmpăcările din final dovedesc faptul că viața în cuplu nu e tocmai simplă, doar că orice criză se poate rezolva cu bine.

 

Cu: Monica Davidescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu, Mircea Constantinescu

  • de Pierre Sauvil
  • Traducerea: Radu Beligan și Liviu Dorneanu
  • Regia: Mircea Cornișteanu
  • Costume: Liliana Cenean
  • Scenografie: Stefan Caragiu
  • Asistent regie: Zoe Balan

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Teatrelli

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută