Night Cross Challenge

NIGHT CROSS CHALLENGE, cel mai frumos cros nocturn din România, desfăşurat într-o locaţie mirifică, revine anul acesta cu cea de-a patra ediție!

Și nu oricum, ci cu noutăți: în premieră va fi organizată o cursă a copiiilor pe categorii de vârstă, iar startul celor două curse tradiționale, de 4,5 km, respectiv 9 km va fi dat la ore distincte, pentru a evita aglomerarea traseului.

Vă reamintim: Night Cross Challenge constă într-o cursă de alergare pe o distanță de 4,5 km sau 9 km – pentru adulți, respectiv 500 m / 1000 m / 1500 m – pentru copii, startul fiind dat după înserare, din zona scenei de pe lac.

Traseul, marcat pe toată lungimea lui, va fi invadat de lumină și se va bucura de supravegherea celor mai faini, mai calificați si entuziaști voluntari.

 

Vor exista corturi pentru valori și corturi pentru schimb.

Concurenții vor va acces la pasta party in baza unui tiket pe care il vor primi in kitul de concurs.

Vor fi oferite premii de către sponsorii evenimentului concurenților.

Brațări fosforescente vor fi oferite gratuit concurenților și spectatorilor.

Atmosfera va fi animata de muzica buna in zona de start si pe traseu.