Glasuri feminine din lirica evreiască

Teatrul Evreiesc de Stat, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, vă invită vineri, 7 septembrie, de la ora 16.00, la spectacolul ”Glasuri feminine din lirica evreiască”.

Recitalul, susținut de actrița Maia Morgenstern, acompaniată de orchestra Teatrului Evreiesc de Stat - Bogdan Lifșin, Rodica Gancea, Sergiu Marin, Mihai Pintenaru, Feras Sarmini, va cuprinde creații poetice aparținând autoarelor Margareta Sterian, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, Luciana Friedmann, Sylvia Riri Manor și Bianca Marcovici.

Evenimentul are menirea readucerii în atenția publicului spectator și a tuturor iubitorilor de artă lirică fragmente din opera unor scriitori evrei contemporani, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile!