Medea's Boys

“MEDEA’s BOYS” ilustrează o „demontare” regizorală a legendei Argonauților și Lânii de Aur. Spectacolul aduce în discuție vulnerabilitățile bărbaților, machismul, patriarhatul și misoginismul, toate acestea prin ironie și umor. Universul scenic (reprezentat de un bar cu tematică marină) este populat de o distribuție integral masculină. Aici, câțiva argonauți se întâlnesc pentru a celebra experiența majoră a vieții lor - călătoria mitologică pe nava Argo.

Apele acestor amintiri pline de curaj și inconștiență sunt tulburate de rememorarea Medeei, personaj imaginat de Euripide ca o apariție castratoare, o nomadă criminală și răzbunătoare. Ea se înfiripă mental în identitățile virusate, pline de fisuri, ale acestor șase non-eroi, martori apropiați ai unor evenimente majore, dar neatinși de faimă. Manifestându-și pornirile nu tocmai politically correct, totodată rememorând sacrificiile Medeei, dar și recenta sa crimă, protagoniștii ajung să-și schimbe gândirea retrogradă și, în consecință, discursul sexist. “MEDEA’s BOYS” ne vorbește despre patologia iubirii, într-un spectacol erotically incorrect. În fond, e vorba despre niște bărbați care încearcă să înțeleagă.

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Cu: Eduard Trifa, Alexandru Ion, Alex Mirea, Vlad Ionuț Popescu, Alex Chindris și Florin Aioane

Dramaturgia: Ionuț Sociu + fragmente din „Medeea” de Euripide
Regia: Andrei Măjeri
Scenografia: Irina Chirila
Coregrafia: Attila Bordás
Asistenți regie: Teodora Petre, Victor Tunsu
Sound Design: Adrian Piciorea
Pregătire Vocală: Oana Cristina Puscatu

Sunet: Andrei Mihai
Lumini: Marius Nitu
Regie tehnică: Alexandru Mihai Acsente
Foto: Barna Nemethi
Design afiș: Dragos Botcau
Mulțumiri speciale: Flash Tattoos Romania