MediParty is Back!

Se spune că după trei luni, când lumea aproape că l-a uitat, când frigul începe să-i muște din obraz, studentul la medicină se târăște din vizuina sa, scutură nisipul dintre pleoapele odihnite și o ia din loc, buimac. 

Unii se târăsc către școală, titanul portocaliu de pe Bălcescu promițând încă 14 săptămâni de cursuri, stagii, laboratoare, cafele la plic. Alții, cu brațele pline de dosare și cu sfinte ștampile pe actele copiate și legalizate, se retrag în bârloagele lor și își învață pentru rezidențiat. 

Noi ce facem? 

În cinstea noilor, actualilor și foștilor noștri colegi, le-am pus prietenilor noștri o petrecere în drum, ca să le facă voiajul mai ușor. 
Așadar, Asociația Științifică a Studenților Mediciniști Brașoveni alături de Kruhnen Musik Halle, vă invită pe 11 OCTOMBRIE, ora 22:00 să urmărim împreună migrația acestui animal frumos, studentul. 

Din moment ce sezonul de împerechere se apropie, și nimănui nu-i plac semnalele mixte, veți fi rugați să vă declarați la intrare starea civilă: cu mândru/mândră sau fără, pentru a putea fi marcați corespunzător (brățară verde - single, brățară roșie - in a relationship). 

Music by : Dj Fery and Dj Lexi