Viitorul Exersat | expoziție și aniversare AltArt 20 ani

VIITORUL EXERSAT
expoziție
Vernisaj: miercuri, 31 octombrie 2018, 19.00

Artiști: Cristina Gagiu, Istvan Szakats, Koter Vilmos, Maria Brudașcă, Michael Kurzwelly, Simi und Blajin

Contribuții: Cristian Grecu, Lala Panait&Silviu Medeșan, Ioan Manasia, Flaviu Petean&Oana Pop, Istvan Szakats, Rarița Zbranca

În estimarea futurologului Mike Lee în următoarele două secole ne așteptăm la apariția a 150 invenții de calibrul mașinii cu aburi sau a internetului. În medie, o dată la un an și jumătate va apărea o inovare care ne va da peste cap lumea. Cum va afecta valul reinventării viitorul scenei artistice, al artistului, al lucrătorului cultural?

Expoziția își propune să investigheze ethosul reinventării în scena culturală și artistică românească ca un exercițiu prefigurativ, imersat în contextul inovaționist european, în relațiile noastre intime, (micro)sociale și economice. Proiectul se construiește pe documentarea unor procese creative și interviuri realizate cu artiști și lucrători culturali.

Expoziția are și un nivel mai intim de reflecție și retrospectivă. În 2018 Fundația AltArt împlinește 20 de ani de activitate. În contextul fragil și precar al culturii independente din România, în care a privi înainte pe termen lung e foarte rar posibil, a privi înapoi reflexiv este de asemenea un exercițiu privilegiat. Dorim să împărtășim care sunt traiectoriile, temele, elementele de inovație, momentele de fragmentare și derivă ale unei activități care a căutat mereu să exploreze noi teritorii și funcții ale culturii, de la artă new media, film interactiv, animație, la arta în spațiul public, cercetare și politici, artă pentru incluziune socială și inovație socială. 

Pentru a face acest lucru, am invitat artiști și alți specialiști să preia teme din proiectele noastre de-a lungul timpului și să le reviziteze, să le reinterpreteze și modeleze prin cheia prezentului și a viitorului, din propriul unghi. 

Viitorul Exersat afirmă că a vorbi despre viitor este un act politic, care ne poziționează pe scena emergentă a inovării - locul în care viitorurile noastre sunt negociate și amalgamate. Proiectul prezintă arheologii de context, medii de lucru și lucrări, mărturii intime despre creări și re-creări, retrospective ale unor reinventări, pentru a oferi și anvergura posibilă a unui viitor exersat.