Liviu Bulea - Under the Grey Dust

Expoziție solo Liviu Bulea - Under the Grey Dust la Galeria creart în perioada 8 noiembrie - 8 decembrie 2018.

8 noiembrie - 8 decembrie 2018
Vernisaj 8 noiembrie 2018, 19:00

Curator: Răzvan Ion

Galeria creart
Piața Lahovari nr. 7, București
Deschis zilnic 10:00 - 19:00

„Liviu Bulea creează semne de întrebare care îndeamnă la cercetare și acțiune. Deși expune și călătorește mult în afara țării sale, el rămâne dedicat comunității de unde provine și provoacă spectatorul (în sensul lui Giovanni Sartori) la a imagina viața pe care o au locuitorii urbani din zonele pe care le cercetează el. Exploatează culori, griuri, texturi crude, unde juxtapunerea simplă a materialelor sugerează interesele profunde în punerea la un loc a oamenilor și a problemelor pe care le sesizează în realitatea cotidiană. Mă tulbură cumva (în sens pozitiv) că Bulea poate folosi materiale care în primă utilizare par banale și ne întoarce cumva la formalismul anilor ’60, dar care, gradual, ne reamintește de opresiva realitate. O mișcare interesantă care amintește de “The Politics of Aesthetics” a lui Jacques Rancière.” (Răzvan Ion)

„Lucrarea reprezintă o grădină proiectată și construită pentru expoziția actuală. Ea reprezintă o amintire din copilărie a grădinilor care înconjoară fabrica de ciment din Turda. Din cauza poluării excesive, toate fructele, legumele și plantele din jurul fabricii erau acoperite cu ciment, iar când ploua, toate deveneau cimentate. Întregul oraș era acoperit într-un strat subțire de ciment; chiar și in diminetile de primavara când mama ma ducea la grădiniță, aveam sentimentul că a nins, din cauza stratului care acoperea orasul cu praful de ciment.
Această grădină reprezintă, de asemenea, o metaforă a modului în care noi, ca o societate, ne înconjuram cu beton, astfel natura devenind un lux, un loc pe care îl vizităm în timpul liber. Suntem înstrăinați de natură, iar habitatul nostru natural au devenit zidurile, drumurile și trotuarele din beton, pe care ne plimbăm zilnic în orașele care, mai ales în România, au distrus lent și au scăpat de majoritatea parcurilor și grădinilor.” (Liviu Bulea)

Liviu Bulea este un artist independent de 29 de ani, care trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. A studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în perioada 2008 - 2013. A expus la Galeria Iaga , Cluj-Napoca; Shelter Club, Amsterdam; Galeria MORA, București; Paralel Viena, Austria; Make A Point, București; Galeria Visual Kontakt, Cluj-Napoca și Oradea; Muzeul de artă Jurmala, Letonia; ASP Katowice, Polonia; la cea de-a 4-a ediție a Bienalei Studențești Internaționale din Novi Sad, Serbia, Bucharest Biennale 8 etc. A participat la următoarele rezidențe: Styria AiR, Graz, Austria; Reactor de Artă și Experiment, Cluj Napoca, România; Kultur Kontakt Viena, Austria; Visual Kontakt în Oradea, România.

Răzvan Ion este teoretician, curator și manager cultural. A fost profesor asociat la University of California, Berkeley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev; etc. Anținut prelegeri și conferințe la diferite instotuții academice și de artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; Calouste Gulbenkian, Lisbon; Casa Encedida, Madrid etc. Este co-fondator al Bucharest Biennale, Pavilion Journal și Reforma Photo Days (împreună cu Eugen Rădescu). Este profesor la Universitatea București unde predă un curs de gândire critică și studii curatoriale. Recent a curatoriat Bucharest Biennale 8 împreună cu Beral Madra.