Remembering Landscape. Peisaje cu traume și memorie

Remembering Landscape. Peisaje cu traume și memorie. | Expoziție de grup cu participare internațională. | 15.11.2018 – 17.03.2019 | Parter & Etaj 3

Artiști: Bogdan Bordeianu, Lucian Bran, Marianna Christofides, Chloe Dewe Mathews, Lukas Einsele, Anca Benera & Arnold Estefán, Cyprien Gaillard, Dani Ghercă, Anne Heinlein & Göran Gnaudschun, Nicu Ilfoveanu, Markus Karstieß, Thomas Kellner, Jan Kempenaers, Aglaia Konrad, Susanne Kriemann, Armin Linke, Ciprian Mureșan, Andreas Mühe, Multiplicity, Alexandra Navratil, Cristian Rusu, Larisa Sitar, Milica Tomić & Sans Souci Collective, Unknown Fields of Division, Danny Veys, Paul Virilio, Kristof Vrancken
Curatori: Sandra Demetrescu, Eva Schmidt, Kai Vöckler
Design expoziție: Irina Nemțeanu

Peisajul este o structură aflată în continuă schimbare – ce se cuvine privită în perspectivă, ca imagine și arhitectură internă a formei [gestalt], păstrând urmele istoriilor politice și economice. Întrebarea care se naște nu vizează necesitatea reprezentării peisajului, ci tipologia imaginii de care avem nevoie pentru un anume tip de peisaj, respectiv aportul pe care îl pot aduce perspectivele artistice contemporane. De multe ori, peisajul este înțeles în termeni escapiști, ai uitării de sine, prin noțiuni aparent anacronice despre patrie, sau prin pandantul cosmopolit al acestora – clișeul turistic. Cum se poate, așadar, compune o imagine contemporană a peisajului care să recunoască schimbarea, să tematizeze distrugerea, fiind în același timp capabilă să chestioneze condițiile unei poziționări?

Aceste probleme fundamentale au stat la baza proiectului Remembering Landscape, care se concentrează asupra strategiilor imagistice și estetice ale peisajului, punându-le în legătură cu procesele comemorării / rememorări.

Conceput de către Eva Schmidt (MGK Siegen) și Kai Vöckler (HfG Offenbach), proiectul a fost dezvoltat ulterior în cooperare cu Center for Cultural Decontamination (Branislav Dimitrijević, Lola Joksimović), MNAC București (Călin Dan, Sandra Demetrescu), spațiile Sint Lukasgalerie și de Markten din Bruxelles (Leen Engelen, Jan Cools, Nora De Kempeneer).