Trichoptera Incommoda - performance show

Metoda de supraviețuire și de autoapărare al trihopterei (un ordin de insecte ale căror larve viețuiesc în apele curgătoare, la adâncime mică, vârâte în niște căsuțe tubulare, construite din materiale găsite în apă: nisip, bucăți de plante, cochilii mici sau fragmente de cochilii de scoici) este una cu care ne putem identifica într-o oarecare măsură. Instinctul și abordarea ideii de protecție a trihopterei, în rădăcini, e una regăsită și aplicată și la omul social. Din această paralelă sintetizată se trage conceptul central al performance-ului: în contrast cu prezența permanentă a maleabilității umane, cu lipsa eternului stabil, a protecției adevărate; stă compensarea problemei centrale: lipsa nuanței a priori a naturii materialului care, sine stătătoare, ar asigura o stare de invulnerabilitate, lipsa unui intern în nelipsă de extern, imposibilitatea de a dizolva condiționarea uneia cu cealaltă. Pe acest arc, într-un mod inconștient, se construiește o structură mai rigidă și mai rezistentă, viabilă (din tipare de comportament, microistorie personală, așteptări sociale, rezultatele experimentărilor, etc) , pe care se poziționează o armură, care să acopere mecanismele dezvoltate și moștenite, să apere internul nativ sensibil și fragil, departe de văzul ochilor judecători. Apoi, armura încercăm să o inhabităm, se "contopește" cu organicul acoperit. Procesul este unul neobservat, acceptat social, adaptarea fiind o cerință nerostită, un bilet ce trebuie dobândit pentru a păși în cercurile societății. În același timp, în centrul intern de gravitație, simțit și în măduva oaselor, dacă suntem sinceri cu noi înșine ( aceasta face parte tot din pachetul nativ), soluția este una forțată, sintetică, chiar patetică, cu care încercăm, dacă vedem prin- și sub straturi și conexiuni, pe cât se poate, la modul conștient să nu ne relatăm, în care încercăm să nu ne reflectăm. Reacția de construire a armurii e un reflex dobândit, reflex de autoapărare al structurării la modul descris mai sus.