Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat

„Papagalul mut” - o poveste incredibilă, dar reală, având în centrul său una dintre cele mai enigmatice și fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea, spionul travestit Charles d’Eon / Lia de Beaumont. Ființă ambivalentă, atât timp cât a trăit, d’Eon a întreținut cu abilitate misterul asupra identității sale: era bărbat sau femeie?

După aproape treizeci de ani, cineastul Nae Caranfil („Filantropica”, „Asfalt Tango”, „Restul e tăcere” etc.) se reîntoarce în teatru, cu un spectacol pe un text propriu care prezintă un episod din fascinanta viață a cavalerului d’Eon: misiunea sa la Curtea țarinei Elisabeta I, unde a acționat ca agent de influenţă în favoarea Franţei. Dându-și seama că o femeie ar reuși să câștige mai repede încrederea suspicioasei țarine, d’Eon a ales să fie femeie. Astfel, luând identitatea nepoatei cavalerului Douglas, conducătorul delegației franceze, el / ea va reuși să își ducă la îndeplinire misiunea, dar tulburând, în același timp, minți și inimi.

Un spectacol cu personaje și fapte istorice reale, plin de haz, farmec, îndrăzneală, despre spionaj, intrigi politice și amoroase desfășurate la una dintre cele mai extravagante curți imperiale ale lumii.

Piesă în două acte de Nae Caranfil / Regie: Nae Caranfil / Ilustrație muzicală: Nae Caranfil / Asistent regie: Tamara Creţulescu, Andreea Nae / Scenografie: Dragoş Buhagiar / Asistent costume: Iulia Gherghescu / Asistent decor: Vladimir Iuganu / Coregrafie: Florin Fieroiu / Mișcare scenică: Florin Fieroiu / Maestru de scrimă: Ionuţ Deliu

distribuție: Vlad Logigan, Claudiu Bleonț, Raluca Petra, Eduard Cîrlan, Tomi Cristin, Miruna Bilei, Mihai Calotă, Magda Catone, Marius Rizea, Dragoș Stemate, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Mihai Munteniță, Daniel Badale, Dragoş Dumitru, Eduard Adam, Alexandru Georgescu