Ultima dorință | Online #apropodeacasa

„Haideți să ne vedem în online! Fiecare bilet cumpărat pentru reprezentațiile online va ajuta atât teatrul, cât și artiștii noștri să depășească această perioadă. Doar împreună cu voi vom reuși să ne ajutăm echipa și teatrul pe care le cunoașteți atât de bine.”

Bilete și programul online îl găsiți pe Eventbook .
https://eventbook.ro/program/teatrul-apropo-online

Mai multe detalii AICI

Ce faci dacă un prieten bun vrea să se sinucidă?
Cum îl ajuți?
E posibilă o relație de dragoste între persoane care au credințe opuse despre viață și moarte?
Despre Dumnezeu?
Ce ne așteaptă Dincolo?
Avem răspunsurile dinainte pregătite?

Când o tânără avocată debutantă cunoaște și se împrietenește cu o IT-istă nonconformistă, ascunzând un trecut trist, toate aceste problematici ies treptat la iveală.

Realizatorii spectacolului și-au pus în mod repetat aceste întrebări extrem de actuale în contextul societății românești contemporane, dar sperăm ca spectatorii acestei căutări să găsească propriul răspuns, conform cu setul lor de valori și credințe.

Spectacol de teatru despre suflet, făcut cu suflet. Profund și menit să te pună pe gânduri

Acest spectacol este despre lucruri și gânduri importante cu care ne putem întâlni în viață. Nu este vreo comedie spumoasă, „extraordinară”, „senzațională”, chiar dacă se zâmbește pe alocuri. Nu este vreun divertisment facil. Nu este cu vedete, nu are un decor fabulos.
Dar este o experiență care te poate schimba sau măcar te pune pe gânduri. Un spectacol care te urmărește după ce ieși din sală, așa cum ar trebui să fie toate spectacolele de teatru.

Cred că teatrul nu trebuie să fie o poleială confortabilă, ci o experiență memorabilă. Pentru că timpul vieții noastre este măsurat și clepsidra acestuia nu se mai întoarce. - Radu Popescu

regizor: Radu Popescu / scenografie: Marian Văsii / muzica: Alexandru Suciu / Multimedia: B4 (Bogdan Benea, Dragoș Mazo, Vlad Gheorghe, Bogdan Nedelcu) / distribuție: Alina Dumitrelea, Mihaela Popa

Cumpără bilete