Lumea Păpușilor

„Lumea poveștilor”, după baletul clasic Coppelia, cu un libret scris de Charles-Louis-Étienne Nuitter și pus în scenă prima oară pe scena Operei din Paris, în 1870.

Acesta relatează povestea a doi tineri logodnici care trec cu succes proba iubirii lor în urma unei încercări ciudate. Tânăra Swanhilda își surprinde logodnicul, pe Franz, suspinând la vederea unei frumoase domnișoare la fereastra meșterului Coppelius, care tocmai își părăsea locuința. Cuprinsă de gelozie, tânăra reușește să pătrundă alături de prietenele sale în atelierul bătrânului meșter, pentru a descoperi că rivala sa e de fapt o păpușă mecanică. Coppelius revine în atelier și le izgonește pe fete, mai puțin pe Swanhilda, care se așează în locul păpușii și se deghizează în hainele ei.

Gen: Balet / Vârsta recomandată: +3 ani / Sala Mare