Gros / Grasu' de Sylvain Levey - Spectacol lectură

Gros / Grasu'
de Sylvain Levey

Traducerea: Mihaela Michailov
Cu: Sylvain Levey și Viorel Cojanu
Regia: Matthieu Roy

Spectacol-lectură în limbile română și franceză.
Limita de vârstă: +9
Durata: 1h

După spectacol va urma o discuție cu autorul.

INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE la centrulreplika@gmail.com sau 0732.101 860 / 0787.714 551

Grasu' este un text emoționant despre greutate.
Despre kilogramele în plus care apasă corpul unui copil și devenirea unui adult.
Despre părinți care transformă furculițele și lingurițele în mașini și avioane.
Despre colegii de clasă care în loc să te strige pe nume, te strigă „butoiașul”.
Despre singurătate și inadaptare.
Despre meciuri de fotbal și turele care țin în formă visele unui copil.
Despre regimuri alimentare care reglează perfecțiunea „corpului din cap”.
Despre poezie și despre teatru.
Grasu' este dedicat tuturor copiilor și adulților care s-au privit cu teamă, au crescut cu jenă și s-au salvat povestindu-și experiențele. Pentru că poveștile personale sunt narațiuni colective emancipatoare.

Sylvain Levey este actor și dramaturg. A scris 30 de piese de teatru care au fost montate și prezentate în teatre naționale din Franța, în cadrul unor festivaluri cunoscute, precum și în școli și licee.
A obținut numeroase premii pentru literatură dramatică dedicată publicului tânăr.
Textele sale sunt traduse în engleză, germană, sârbă, catalană, cehă și maghiară.

Spectacol prezentat în cadrul sezonului România-Franța, cu sprijinul Institutului Francez din București