Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba

Stagiunea de teatru de la ARCUB este completată de Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba, o coproducție teatrală internațională realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, și de Compagnie des Ogres, inclusă în programul Sezonului România-Franța 2019. Actori români și francezi se întâlnesc pe aceeași scenă într-un spectacol multicultural și multilingv, ce interoghează valorile Europei și statutul teatrului în contextul schimbărilor sociale și politice de astăzi.

Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text și o adaptare de Yann Verburgh. Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).

În timp ce naționalisme de tot soiul îi dau fiori bătrânului nostru continent, doi artiști, unul din România și altul din Franța, reunesc actori nativi din cele două țări pentru a pune întrebarea care îi preocupă: în ce moment suntem pregătiți să ne depășim barierele? De la Est la Vest, la București sau la Paris, teatrul lui Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh își extrage din interpreții săi și din actualitate materia propriilor ficțiuni: corupție, migrație, topirea calotei glaciare din Groelanda…

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence LaboureauRadouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier,  Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Construcție decor: Tukuma Works

Supratitrare live: Monica Zârna (Panthea)

Foto credit: Adi Bulboacă