Loredana Stancu - Two different constructs - solo show

Loredana Stancu - Two different constructs. A postcard as souvenir - solo show - | 27 iunie – 11 august 2019 | creart Gallery

Curator: Catalin Burcea
Vernisaj: 27 iunie 2019, ora 20:00 – 22:00

creart Gallery
Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București
Deschis zinic între orele 10:00 – 19:00
Intrarea liberă

“Two different constructs este proiectul în care arhivez imagini iconice care aparțin unei zone geografice - Dobrogea - care a suportat etape succesive de mișcări masive de populații, dinspre și înspre Asia, care a experimentat cu succes conceptul bunei vecinătăți și a evitării conflictelor pe parcursul a zeci de generații.
La scară istorică, migrația poate fi privită ca un proces în plină desfășurare, element al unui complex și invizibil sistem care ne "conduce" și care reface, la intervale de timp aparent întâmplătoare, harta geostrategică a rutelor de strămutare.

Schimbarea perspectivei de abordare a diferențelor culturale, politice, religioase conduce la construcția unei noi logici capabile să armonizeze elemente contrare, să dizolve granițe, să netezească prejudecăți și să genereze o misiune pacificatoare.

În Two different constructs propun toleranța și acceptarea ca instrumente esențiale de ajustare a aspirațiilor și intereselor, înlăturându-se astfel pericolul unei dominații de orice fel.” (Loredana Stancu)

Loredana Stancu este artistă vizuală. Lucrează și expune în principal fotografie și desen, acestea fiind mediile sale preferate, însă pentru anumite proiecte folosește uneori și pictura sau video. În proiectele sale de lungă durată cercetează și arhivează, în mod reflex, simboluri, clișee, imagini iconice specifice diferitelor culturi / civilizații. Fără a avea pretenția de a decripta automat valențele semiotice ale acestora, este interesată de felul în care se construiește imaginea actuală și care sunt parametrii care determină puterea ei de seducție. Date fiind perioadele de timp relativ îndelungate ale proiectelor tip work-in-progress, expune extrem de rar și doar pentru a puncta - când este cazul - unele registre importante în structura proiectelor sale. În 2011 expune la ALERT studio prima serie de fotografii sub forma unei foto-instalații de mari dimensiuni, intitulată “The Particle Moderator”, primul act din arhiva “Urban Signs”. Practica sa artistică presupune în mod curent numeroase intervenții minimalist-subversive în spații publice sau alternative, în diverse locații cum ar fi: Berlin - 2005, Atena - 2007, Kassel, Frankfurt, Linz, Brno - 2007, Istanbul - 2005, 2011, Paris - 2008, Varșovia - 2014, Viena - 2014, 2016, Cluj - 2017, București - 2000, 2003, 2009, 2018. Trăiește și lucrează la București.

Cătălin Burcea este artist vizual, co-fondator și coordonator de proiect la ALERT studio, artist-run space din București. În perioada 2009 - 2018 a curatoriat o serie de proiecte ale platformei program „White Code” la ALERT studio. În 2014 a mai curatoriat expozițiile „Multo Post Futurum” din cadrul evenimentului New Energies (Romania Focus), organizat de ViennaContemporary, și “1 min. & 45 sec. / A great future behind us” la Contemporary Art Ruhr - Essen. Ca artist a expus printre altele la Bienala JCE (6), Beffroi de Montrouge, Paris; AltroQuale, Jesi, Ancona; Muzeul Național de Artă Contemporană, București; Victoria Art Center, București; Galeria Calina, Timișoara; ARCUB Gabroveni, București; Alert Studio, București; VIENNAFAIR, Viena; Contemporary Art Ruhr, Essen; Centrul de Artă Contemporană Castel Ujazdowski, Varșovia; Galeria Spațiu Intact, Cluj-Napoca; Knoll Gallery, Viena; Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca. Recent a fost selectat să reprezinte România în expoziția “How We See Things”, organizată cu prilejul Președinției Austriei la Consiliul UE. Trăiește și lucrează la București.