Duminici cu teatru de păpuși la Shopping City Timișoara

Surprizele pentru cei mici continuă și în luna august la Shopping City Timisoara. Copiii au oportunitatea de a pătrunde în lumea fermecată a teatrului de păpuși!

În cadrul evenimentului Duminici cu teatru de păpuși, vor avea loc patru spectacole inedite pentru cei mici, oferite gratuit de centrul comercial Shopping City Timișoara.

Copiii vor putea descoperi lumea magică a poveștilor copilăriei în fiecare duminică, începând cu ora 11:00. Maeștrii în arta teatrului de păpuși au pus la cale reprezentații care îi vor fermeca pe cei mici:
 4 august: Prințesa și Broscoiul
 11 august: Frumoasa și Bestia
 18 august: Albă-ca-Zăpada și cei 7 pitici
 25 august: Cenușăreasa

Spectacolele au loc de la ora 11:00, pe scena amenajată din zona scărilor rulante, lângă magazinul Zara.

Vă așteptăm cu drag!