Fata din casa vagon

„Aș vrea să știu dacă mama e un fel de Arabela și dacă inelul ei fermecat poate face la fel de multe minuni ca al personajului meu preferat.”

FATA DIN CASA VAGON - PREMIERA, 8 și 17 septembrie 2019

adaptare după un roman de Ana Maria Sandu

Cu: Lorena Zăbrăuțanu, Eliza Păuna
Scenografia: Maria Nicola
Grafica: Romulus Boicu
O creație semnată de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Construit într-un ton dulce amar, spectacolul este o întoarcere în timp în România anilor 70 – 80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci. Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor.

O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al casei vagon în care neîmplinirile și regretele, transmise ca o boală ereditară, fac ca trecutul să fie parte din prezent. Legăturile dintre fiică, mamă și bunică devin un coridor strâmt, lung și care pare a fi fără ieșire.

Basme, jocuri, vise, speranțe, coșmaruri, zâmbete, suferințe, iubiri, iertări, dureri se amestecă și se întrepătrund într-o țesătură deasă de vieți care nu se pot rupe unele de altele.
(Lorena Zăbrăuțanu, Eliza Păuna)