Mama

„Ne-am întâlnit cu Witkiewicz pe scena unui cabaret noir, unde timpul şi spaţiul sunt distorsionate, după o  logică care permite un alt fel de de a reflecta esenţe profund umane. Mama face încontinuu gheme dintr-o lână atemporală a părului său, cu care împleteşte întreaga lume în care îşi duce existenţa. Păstrează însă, drept fir principal, cordonul ombilical al fiului ei, Leon, care se crede mântuitorul omenirii.  Cu timpul, acest fir devine o coardă care plesneşte  tot mai des, a instrumentului  la care mama nu mai ştie să cânte.

Cum şi după ce repere alegem să trăim aşa încât să ne păstrăm umanitatea?

Vizionar, precursor al teatrului absurdului şi personalitate controversată a avangardei europene (dramaturg, romancier, pictor, eseist, fotograf și filozof polonez), Witkiewicz scrie în 1924, MAMA – piesă de prost gust în două acte şi un epilog, o farsă tragică plină de absurd şi umor negru.  În care atrage atenţia că societăţile saturate, automatizate, sunt lipsite de metafizic, iar asta le face vulnerabile și predispuse la derapaje.” Nona Ciobanu

*Nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

de Stanisław Ignacy Witkiewicz

Regia şi adaptarea: Nona Ciobanu

Scenografie, animație video și light design: Peter Košir, Nona Ciobanu

Muzica originală: Electric Brother

Producător delegat: Arti Stancu

Asistent regie, sufleor: Elena Preda

Asistent costume: Ileana Zirra

Distribuție: Oana Albu, Rareş Florin Stoica, Alina Petrică, Oana Puşcatu, Ana Bianca Popescu, Gabi Costin, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Marian Olteanu