Festivalul de teatru multietnic Caleido 2019

Festivalul de teatru multietnic Caleido pune în scenă diversitatea culturală și aduce în premieră piese nemaivăzute la București. Ediția a III-a | 27 noiembrie - 1 decembrie 2019.

Vorbim despre viață personală, memorie și identitate, viață politică și societate. Chestionăm versiuni oficiale despre implicarea României în cel de Al Doilea Război Mondial, comunismul postbelic al anilor ’50, sfârșitul totalitarismului și anii duri ai tranziției. Prezentul ne găsește întrebându-ne ce înseamnă să fii femeie și ce se schimbă dacă te și regăsești pe spectrumul LGBTQ+. Vorbim și despre dragoste, râdem de luptele de putere din blocurile noastre gri, reflectăm la singurătate și la anxietățile noastre. Vorbim despre cum ne tratează sistemul socio-politic și despre nevoia umană constantă de a schimba ceva, de a fi în altă parte. Exersăm o zdruncinare a stereotipurilor. Și apoi ne întrebăm cu ironie și autoreflecție: care mai e rolul teatrului, al performance-ului, al artei?

Aducem pe scenele de la unteatru spectacole asumate și neasumate politic, spectacole lirice sau veridice declarații de iubire; comedii și tragicomedii, spectacole autoreflexive. Varietatea stilurilor ne-a fost miza. Unitatea rezidă în faptul că toate sunt creații independente care abordează teme socio-culturale relevante pentru prezent și viitor, care au fost scrise sau care sunt produse de membri ai minorităților culturale și etnice din România. Perioada festivalului (27 noiembrie – 1 decembrie) nu a rămas aceeași întâmplător. E important pentru noi să sărbătorim ziua României și zilele premergătoare acesteia împreună cu trupe de teatru rome, maghiare, germane, evreiești, queer și feministe.

Am pus în scenă trei spectacole alături de oameni dragi nouă: unteatru, PlayHood, Andreea Novac și István Téglás.

Punem la cale câteva proiecții de film și un târg cu produse.

Duminică seară dăm și o petrecere.

Intrarea este liberă. Rezervările le deschidem vineri, 22 noiembrie.

Programul complet AICI