Noaptea bufonilor (transmisiune online)

Activitatea unteatru nu se suspendă în această perioadă, dar accesul publicului în sala de spectacole va fi restricționat. Spectacolele programate vor putea fi urmărite #live, printr-o transmisiune privată.

Pentru a urmări spectacolul, asigurați-vă că aveți o conexiune bună la internet. După achiziționarea biletelor, citiți cu atenție ghidul de spectator online: http://bit.ly/unghidDEspectator

Trei artiști de excepție își unesc forțele și deschid culisele teatrului, arătând spectatorilor lumea nevăzută a scenei. Regizorul Alexa Visarion aduce pe scena unteatru ,,Noaptea bufonilor’’, o versiune scenică proprie, după texte de Cehov și Shakespeare. În rolurile principale, doi actori emblematici pentru scena românească şi o întâlnire artistică inedită: Marian Râlea și Richard Bovnoczki

La împlinirea a 50 de ani de carieră, Alexa Visarion dedică acest spectacol profesorului său, regizorul Radu Penciulescu, și memoriei actorului Ilie Gheorghe, care alături de Marian Râlea, a făcut parte din distribuția spectacolului ,,Noaptea bufonilor’’, în prima versiune, montată la Teatrul Național „Radu Stanca” din  Sibiu.

Un spectacol de Alexa Visarion

Cu: Marian Râlea și Richard Bovnoczki

Cumpără bilete