Kiss me, Kate! (premieră - difuzare live online)

„În această perioadă deosebit de grea atât pentru noi, cât și pentru dumneavoastră, publicul nostru, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” încearcă să vă ofere câteva spectacole de neuitat sperând că veți fi alături de noi, în siguranță, de acasă. #StațiAcasă”

Vizionarea va fi gratuită, în regim de transmisie Live, pe site-ul www.opereta.ro, căt și pe pagina de facebook: AICI

Iată că pentru prima dată în România, Teatrul nostru s-a decis să aducă pe scenă un titlu de musical cu totul deosebit: ”Kiss me, Kate!” pe muzica celebrului Cole Porter și libretul lui Sam și Bella Spewack.

Interesul pentru musical nu este deloc unul recent în Teatrul de Operetă. Faimosul tenor Ion Dacian, al cărui nume este purtat cu cinste de acest teatru, a montat ”My Fair Lady” de Frederick Loewe, la puțin timp după premiera mondială. Apoi, în anii ”70, a fost pus în scenă musicalul ”Oklahoma” de Richard Rodgers. Au urmat mai târziu ”Hello, Dolly!” de Jerry Herman, două producții diferite de ”West Side Story” de Leonard Bernstein, iar în ultimii ani succesul de casă a fost asigurat, printre altele, de celebra montare cu ”Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic, ”Rebecca” de Sylvester Levay, sau titlul care a bătut toate recordurile în întreaga lume, ”Fantoma de la Operă” a cunoscutului Andrew Lloyd Webber.

Cazul lui ”Kiss me, Kate!” este unul cu totul special. Acest titlu face parte din cele câteva titluri care au avut un succes enom, de la premiera mondială, din 1948, pană în zilele noaste, în America și în diferite colțuri ale lumii. Dar nu succesul este elementul definitoriu al acestui titlu cât faima de a face parte din acele lucrări clasice ale genului, care dețin ”regula de aur”, fără de care comedia muzicală, sau ”musical”-ul, cum este denumit pe scurt, nu ar putea exista.

”Kiss me, Kate” respectă această ”regulă de aur” cu o strictețe desăvârșită. Numerele muzicale antrenante, alternează cu scene de actorie în care artiștii își pot demonstra talentul scenic. Abundă dansurile care culminează cu un ansamblu dansant, în cel de-al doilea act. Nu lipsește comicul de situație, care este prezent, chiar dacă este într-o formă mai rafinată, de la început la sfârșit. De aceea umorul nu este prezent doar la unele personaje, ci este împărțit tuturor, astfel încât ”gagurile” să curgă ca într-o cascadă. Comedia are, întotdeauna, ca antipod, tragedia. De aceea scnele tensionate nu lipsesc niciodată. Iar ca un echilibru, romantismul își face prezența și rezolvă tot. Prima parte este întotdeauna mai lungă decât partea a doua. Spectacolul se termină cu un ”happy end” aproape invariabil. De la început până la sfârșit, totul curge cu o energie și o tensiune atât de înaltă, încât spectatorul nici nu simte când se termină spectacolul. Verva și buna dispoziție sunt la ele acasă.

Premieră online: 28 martie 2020