TES FEST | ediția a V-a a Festivalului Internațional de Teatru Idiș (difuzare online)

Teatrul Evreiesc de Stat organizează în perioada 25-31 mai cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST. THE BEST OF TES FEST" va fi o retrospectivă on-line a unora dintre cele mai importante momente prezentate pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, pe parcursul ediții ale Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST.

Fragmente din înregistrările video, realizate pe scena noastră, dar și momente artistice în premieră, realizate de actorii trupei TES, vor fi transmise zilnic, pe rețelele noastre de socializare:

* Facebook - https://www.facebook.com/teatrulevreiesc/

* YouTube - https://www.youtube.com/teatrulevreiesc

Mai multe detalii despre eveniment și programul complet AICI

Teatrul Evreiesc de Stat aniversează, în acest an, 72 de ani de existență și 144 de ani de la înfiinţarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

Ediția a V-a a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST este un simbol al continuității, ce ilustrează dorința Teatrului Evreiesc de Stat de a menține viu spiritul limbii și culturii idiș, de a crea, chiar și de la distanță, o poartă spre cunoaștere, spre diversitate culturală, de a demonstra că, prin solidaritate, prietenie și sinceritate, valorile culturale reale sunt mai prezente și mai importante ca niciodată.