Seri Fantastice la MNAR-Spectacole în Curtea de Onoare

Muzeul Național de Artă al României vă invită la spectacole în aer liber!
În perioada 25 iulie - 1 august 2020 Curtea de Onoare a fostului Palat Regal va deveni spațiu pentru spectacole în aer liber susținute de partenerii Teatrul Nottara și Teatrul De Opereta Și Musical "Ion Dacian" din București.

MNAR va găzdui o serie de evenimente culturale, în cadrul programului „Seri Fantastice” desfășurat în parteneriat cu Teatrul „Nottara” și cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. În cadrul parteneriatului, instituțiile organizatoare de spectacole vor susține câte două reprezentații în Curtea de Onoare a MNAR. De asemenea, spectatorii vor avea ocazia să viziteze și Galeria Națională, în timpul programului pentru public a MNAR, intrarea fiind inclusă în prețul biletelor.

La fiecare dintre cele patru spectacole s-au pus în vânzare câte 100 de bilete. Locurile pe scaune vor fi alocate în ordinea sosirii spectatorilor.

Program complet AICI