Maxim Belciug & Gabriel Bălașa

Joi, 6 august, de la ora 19:30, Green Hours prezintă:

2B PROUD TO BE MUSICIAN
Maxim Belciug & Gabriel Bălașa

Maxim Belciug și Gabriel Bălașa au cîntat prima dată împreună, cu ani în urmă, în grădina Green Hours. Joi, 6 august 2020, iată-i că se întorc la noi pe scenă, cu muzica lor plină de culoare, un pic classy, un pic zajjy, un pic impro, dar mereu sweet & silky & merry. Căci, așa cum spunea Maxim ghitaristul într-o altă ocazie, "cînd te zgîiești la lună și muzica îți sună, te ia angoasa bună".

Din motive de DISTANȚARE SOCIALĂ, punem în vînzare un număr limitat de bilete. (Atenție – la mese vor putea fi poziționați cîte maximum 4 spectatori).
Concertul se va desfășura într-un singur set – prelungit – de cca. 80 min.
În caz de vreme neprielnică, cum nu ne vom putea retrage în UnderGreen, concertul va fi amînat pentru a doua zi – 7 August.

Preț bilete:
– 40 de lei – achitate în avans, pînă în preziua evenimentului, online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor]
– 50 de lei – achitat în ziua evenimentului, la intrare (în limita locurilor disponibile!)
** bilete reduse la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică  – în limita a 4 locuri, cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!
… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!