Post Muzica 31: Dan Handrabur

Post Muzica 31: Dan Handrabur - live online marți, 16 februarie, de la ora 20:00.

Link eveniment: AICI

Dan Handrabur este unul din specialiștii de vârf în zona muzicii electronice românești, dar și la nivel internațional lucrările sale au apărut la numeroase case de discuri, din Japonia până în Canada, ca să nu mai vorbim de nenumăratele compilații... Inaugurând în 1993 (la Vancouver) studioul Outersanctum, Dan Handrabur a lansat de-a lungul vremii proiecte ca: Mere Mortals, Dreamlogic, Han, Off And Gone, Floatpoint (împreună cu Phill Western), Weed, Vuemorph, Dreamdoktor, Crystalline (împreună cu Cristina Handrabur) dar și alte producții în colaborare cu: Matze, DJ Vasile / Nemos, Vlaicu Golcea, Artan / Timpuri Noi, Alexandrina, The Endless Zone, Ab4... Să nu uităm nici de proiectul Shukar Collective, unde Dan Handrabur a lăsat o amprentă spectaculoasă. Registrele sale, multiple și elaborate, au oscilat de-a lungul timpului de la ambient la downtempo, dub, chillwave, breakbeat, electro, experimental și world music.
Micleușanu M.