Magia muzicii la TNB

Când  aceeaşi scenă devine locul unei ample călătorii muzicale, ce poartă publicul sub vraja nemuritorului vals, a muzicii de cafe concert, a acordurilor simfonice, a tonalităţilor unice ale jazzului şi ale jazzului manouche, dar şi al cadenţei poetice, atunci, cu siguranţă, acest loc nu poate fi decât unul al magiei muzicale!

Iar când călătoria se desfăşoară sub cupola Teatrului Naţional Bucureşti, însoţită la fiecare pas de harul şi măiestria unor artişti precum acordeonistul Emy Drăgoi şi Grand Orchestra, compozitorul Eugen Doga şi actorul Ion Caramitru, atunci emoţia şi bucuria magiei devin cu atât mai mari, până la orizontul miracolului pe care îl poate apropia de toţi aceia care îi simt chemarea şi vibraţia.

O asemenea cortină deschide spectacolul Magia muzicii la TNB în data de 19 iunie 2021, la ora 19.00, către cei aşteptaţi să-şi ocupe locurile în Sala Mare a Teatrului Naţional, şi să-şi deschidă inimile către acorduri muzicale ce vin, din istorie, dinspre Grigoraş Dinicu, Django Reinhardt sau Paganini şi cărora artistul Emy Drăgoi şi orchestra sa au dovedit nu o dată că ştiu să le dea valenţe interpretative fără egal, dar şi dinspre atât de actualul compozitor Eugen Doga, cel recunoscut, printr-o decizie specială a UNESCO,  ca fiind autorul uneia dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului al  XX-lea.

După o lungă perioadă de restricţii şi de distanţări, Magia muzicii la TNB e mai mult decât un spectacol al apropierii de muzică, încercând să aline dorul artiştilor de scenă şi de publicul pe care îl respectă, dar şi al publicului de artiştii pe care îi iubeşte. Iar acolo unde răsună muzica şi se simte iubirea,  totul devine magie!

Cumpără bilete