Expoziție MMB la Art Safari: „Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România”

Muzeul Municipiului București invită iubitorii de artă să viziteze expoziția „Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România” care va fi oferită publicului la Art Safari București în perioada 16-26 septembrie 2021. Tablourile selectate din patrimoniul Pinacotecii București pentru a face parte din această expoziție vor fi expuse la ARCUB Hanul Gabroveni.

Expoziția va prezenta o serie importantă de lucrări din creația multor femei-artist din România ce au studiat la München și Paris, apoi au expus în România, dar și în Franța, Italia, Spania sau Germania, fiind implicate în mișcările artistice moderne și de avangardă. O parte dintre ele și-au continuat activitatea și după cel de-al Doilea Război Mondial, într-un nou și dificil context politic și ideologic. Curator este dr. Elena Olariu director adjunct Secția Artă Conservare Restaurare, iar echipa curatorială este formată din Angelica Iacob, Ana Maria Măciucă-Pufu, Cristina Ioniță-Măciucă și Liana Ivan Ghilia.

16 - 26 septembrie 2021

luni-duminică: 12:00-21:00 (ultima intrare 20:30*)

Night Tours, în zilele de miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică de la ora 22:00 la 00:00 (cu intrare între 22:00 și 22:15)

*accesul persoanelor care intră la 20.30 este până la ora 21:30

Cumpără bilete