corp.txt #3 | AREAL Lounge

corp.txt #3, propune o nouă sesiune de improvizație prin dans și poezie, de data aceasta alături de poeta Mina Decu și coregrafa Alexandra Bălășoiu.

“În practica mea de creație, folosesc foarte des cuvântul, atât ca sursă de inspirație, cât și ca mijloc de captare a unor realități poetice. Alături de Mina, îmi propun să pun o lupă sensibilă chiar peste acest dialog, care, altfel, rămâne adesea ascuns în ciornele de lucru.

Dansul și poezia se compun în timp real, din dialogul artiștilor și din întâlnirea cu publicul, capturând astfel în forme fragile momente efemere. La finalul acestui demers rămâne experiența unui drum, despre care povestim la finalul laboratorului, într-o discuție relaxată la o cană de ceai.” (Alexandra Bălășoiu, coregrafă)

Accesul se face în baza certificatului verde de vaccinare sau trecere prin boală, precum și în baza unui test antigen făcut oficial la farmacie sau laborator de analize, cu cel mult 24 de ore înainte de începerea atelierului.

Cumpără bilete