De ce să-l văd?

Ca să fii martorul unei căutări care, pentru unii, durează o viață.

Balerina, lungmetrajul de debut al belgianului Lukas Dhont, a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante Premii Europene: Premiile Academiei Cesar și Premiile Magritte.

Balerina spune povestea unei adolescente trans care-și dorește cu ardoare să devină expresia absolută a feminității – își dorește să fie balerină. Drumul ei devine o adevărată corvoadă din cauza incompatibilității dintre fizic și identitate. Deoarece a fost născută băiat, problemele de natură psihică și fizică se ivesc la tot pasul.

Astfel că, lupta cu sine din sala de dans este dusă la un alt nivel, regizorul filmului afirmând că “Baletul este folosit ca metaforă pentru o societate împărţită în roluri pentru bărbaţi şi roluri pentru femei. Este un soi de basm pe care sunt bazate în general spectacolele de balet. Iar noi, avem un personaj tânăr care încearcă să îşi găsească drumul în acest sistem binar.(…) Nu vrem să facem un film despre balet, ci despre efectele pe care le are asupra corpului şi despre această imagine mai largă, această metaforă“.

Girl 2018

Regia Lukas Dhont
Cu Victor Polster, Arieh Worthalter, Oliver Bodart
Gen film Dramă
Durată 105 minute
Premiera în România: 15.02.2019
Distribuit de: Voodoo Films