Răzbunătorii: Sfârşitul jocului 3D

DE CE SA-L VEZI?

Asta-i întrebare? Pentru că ne vrem supereroii înapoi. Altă întrebare!

Pe 26 aprilie are premiera cel mai aşteptat film al anului, “Avengers: Endgame”! Aşa cum spunea Tony Stark în primul “Avengers”, “If we can’t protect the Earth, you can be damn sure we’ll avenge it.”, astfel încât, cu mic, cu mare, ieşim cu toţii la înaintare. După ce Thanos ne-a făcut pulbere 50% dintre semeni e timpul să lăsăm tristeţea deoparte şi să îl căpăcim cum se cuvine. O fi avut el mănuşa cu pietricele dar noi avem Quantum Realm sau cel puţin asta am văzut după costumele purtate de Avengers în trailer. Captain America, Thor, Hulk, Black Widow, Hawkeye, suntem şi noi aici, mai ales că ne dăm seama că tonalitatea filmului care închide Infinity Saga se va menţine pe palierul epic-dramatic dar cu tuşe mult mai întunecate.

Avem motive să fim supăraţi dar le putem transforma în tot atâtea imbolduri să ne susţinem supereroii. Mai ales că e o certitudine faptul că “Avengers: Endgame” se va ridica la înălţimea aşteptărilor publicului ca spectaculozitate şi consistenţă datorită densităţii uluitoare de supereroi pe sfert de oră de film (inclusiv cei transformaţi în praf de-a lungul timpului şi resuscitaţi prin intermediul flashback-urilor sau... altfel) şi datorită echipei din spatele camerelor de luat vederi, cu experienţă semnificativă în MCU: regia - fraţii Anthony şi Joe Russo (“Captain America: The Winter Soldier”, “Captain America: Civil War” şi “Avengers: Infinity War”), scenariu – Christopher Markus şi Stephen McFeely (cele menţionate deja plus “Thor: The Dark World” şi “Captain America: The First Avenger”), muzica – Alan Silvestri (“The First Avenger”, “Marvel’s The Avengers”, “Infinity War”), imagine – Trent Opaloch (“The Winter Soldier”, “Civil War”, “Infinity War”), production design – Charles Wood (“Thor: The Dark World”, “Guardians of the Galaxy”, “Avengers: Age of Ultron”, “Doctor Strange”, “Infinity War”), ş.a.m.d.

Cât despre distribuţia filmului, Disney a făcut recent publice 32 de postere cu cele 16 personaje rămase în viaţă şi cu tot atâtea (50%) pe care le confirmă în această fază decedate până la finele lui Infinity War şi care vor apare în “Avengers: Endgame”. Am spus ‘în această fază’ întrucât s-au mai întâlnit frecvent cazuri de inducere deliberată a unor false prezumţii, plus că, de exemplu, Star-Lord & Gamora sunt pe cale să revină în “Guardians of the Galaxy Vol. 3” al lui James Gunn deşi i-am văzut murind cu ochii noştri, iar pe de altă parte Kevin Feige a confirmat că există sequel-uri programate atât pentru Doctor Strange cât şi pentru Black Panther. Iată însă inventarul la... început de “Endgame”.

Cei vii: 1. Captain Marvel (Brie Larson); 2. Iron Man (Robert Downey Jr); 3. Captain America (Chris Evans); 4. Thor (Chris Hemsworth); 5. Bruce Banner/Hulk (Mark Ruffalo); 6. Ant-Man (Paul Rudd); 7. Black Widow (Scarlett Johansson); 8. Hawkeye/Ronin (Jeremy Renner); 9. Rocket (Bradley Cooper); 10. Pepper Potts (Gwyneth Paltrow); 11. James Rhodes/War Machine (Don Cheadle); 12. Okoye (Danai Gurira); 13. Happy Hogan (Jon Favreau); 14. Nebula (Karen Gillan); 15. Valkyrie (Tessa Thompson); 16. Wong (Benedict Wong). 

Cei pierduţi: 1. Black Panther (Chadwick Boseman); 2. Doctor Strange (Benedict Cumberbatch); 3. Gamora (Zoe Saldana); 4. Star-Lord (Chris Pratt); 5. Nick Fury (Samuel L. Jackson); 6. Loki (Tom Hiddleston); 7. Winter Soldeir/Bucky Barnes (Sebastian Stan); 8. Vision (Paul Bettany); 9. Drax (Dave Bautista); 10. Groot (Vin Diesel); 11. Mantis (Pom Klementieff); 12. Scarlet Witch/Wanda Maximoff (Elisabeth Olsen); 13. Spider-Man/Peter Parker (Tom Holland); 14. The Wasp/Hope Van Dyne (Evangeline Lilly); 15. Shuri (Letitia Wright); 16. Falcon (Anthony Mackie). Imaginaţi-vă acum că toţi cei 32 enumeraţi, la care se vor adăuga aproape sigur Crossbow, Hank Pym şi Quicksilver, plus personajele surpriză de rigoare, vor apare în acest film care durează peste trei ore şi veţi realiza că unii se vor mulţumi doar să treacă prin cadru... dar nu cred că asta deranjează pe cineva. Cantitativ şi nu numai, asta da invazie a supereroilor pe marile ecrane. Şi cu o asemenea prezenţă masivă e firesc să ne aşteptăm să fie sfârşitul jocului pentru Thanos. Pentru supereroi este doar un nou început.

Avengers: Endgame (2019)

Regia: Anthony Russo, Joe Russo
Cu: Brie Larson, Karen Gillan, Scarlett Johansson, Bradley Cooper, Tom Holland, Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Chris Evans
Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF
Durata: 182 minute
Premieră în România: 26.04.2019