De ce să-l vezi?

,,Parking” îți oferă șansa să vezi viața prin ochii unui emigrant îndrăgostit, confuz și nostalgic.

Adrian, un poet din Sângeorz-Băi, emigrează  ilegal în Spania, în 2002, dorind să evadeze din monotonia fadă, care îl consuma cu fiecare zi ce trecea. Atât situația materială, cât și neputința de a trăi într-un mediu propice dorințelor acestuia l-au facut să părăsească România și să caute libertatea spirituală, specifică scriitorilor. Ajuns în Spania, s-a angajat paznic de noapte într-un parc auto, fiind cel mai bun paznic, după spusele șefului acestuia și s-a îndrăgostit de o cântăreață spaniolă. În timpul petrecut în România, a visat la posibila viață de după graniță, dar după o perioadă petrecută în Spania, gândurile i-au zburat înapoi spre locul natal.

Parking este un film intim, plin de poezie,  nostalgie și trăiri puternice, care ne face să înțelegem care sunt stările prin care trece un emigrant, aflat la distanță de locul natal. Adrian, visător și melancolic, este prins între dragostea pentru cântăreața spaniolă și dorul de casă, ,,parcându-și” viața într-un prezent bântuit de trecut.

Inspirat din romanul bestseller ,,Apropierea”, scris de Marin Mălaicu-Hondrari, este cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, care a declarat că filmul acesta, în comparație cu filmele lui anterioare, ,,va fi altceva”. Tudor Giurgiu s-a remarcat în cinematografie prin filmele ,,Legături bolnăvicioase” (2006), ,,Despre oameni și melci” (2012) și ,,De ce eu?”. Din distribuție fac parte atât actori români: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Paul Cimpoieru, cât și actori spanioli: Belen Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, iar în rolul principal îl întâlnim pe Mihai Smarandache, cunoscut pentru rolurile din ,,De ce eu?” (2015) și ,,Hacker” (2003).

Parking 2019

Regia: Tudor Giurgiu
Cu: Mihai Smarandache, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Carmen Florescu, Eric Frances
Gen film: Dramă, Romantic, Dragoste
Durata: 110 minute
Premiera în România: 14.06.2019
Distribuitor: Transilvania Film