De ce să-l vezi?

Parasite este o dramă întunecată și sinceră, un portret al dezechilibrului social, o luptă de supraviețuire a individului nedreptățit, care vrea să-și depășească condiția prin orice mijloc.

Parasite ne oferă un puternic comentariu social. Joon-ho Bong spune o poveste captivantă, despre cum sunt divizate clasele din Coreea de Sud, conviețuirea unor locuitori cu situații materiale diferite și incontestabila distincție între stilurile de viață. Aici prind rădăcini tensiunea și furia... într-o societate inundată de ierarhii. Parasite e real, șocant, cu o cinematografie impunătoare. Diferența de clasă este prezentată prin toate elementele tabloului cinematic: modul de raportare al individului la tot ce-l înconjoară, locuințele... chiar și mirosul pielii. Bong ne-a obișnuit cu cadre lungi, care dezvăluie și cel mai ascuns gând al personajelor. O satiră socială cu fețele actorilor Woo-sik Choi, So-dam Park, Kang-ho Song, Sun-kyun Lee, Yeo-jeong Jo, Hye-jin Jang, ce au interpretat o gamă variată de personaje de care te atașezi iremediabil... personaje ale căror acțiuni nu pot fi condamnate, indiferent de gravitate. Alt lucru interesant este scenariul inclus în alt scenariu – actorii în pielea unor personaje, care la rândul lor creează alte personaje.

Este un lungmetraj uneori nostim (umorul asiatic este straniu, dar savuros), fermecător, care mușcă din tine când te aștepți mai puțin. Cu un scenariu precis, deștept, care știe unde și când să lovească, filmul lasă în final o ultimă dâră de speranță, pe cale să fie ștearsă de timp. Jeong Jae-il a creat un fundal muzical pătrunzător, care îți ține până la final fiecare suflu legat strâns de imagine. Parasite, câștigător la Cannes, este distribuit în România de Independența Film și va avea premiera în cinematografe pe 08.11.

Parasite

Regia: Bong Joon Ho

Cu: Kang-ho Song, Sun-kyun Lee, Woo-sik Choi, Yeo-Jeong Jo

Gen film: Dramă, Thriller, Comedie

Durata: 132  minute

Premiera în România: 08.11.2019

Distribuitor: Independența Film