Parcul Pangea Therme

În zona exterioară The Palm a Complexului Therme, se află Parcul Pangea, un puzzle imens de vegetație, întins pe 3.800 mp, într-o atmosferă care redă liniștea primordială, înainte ca pământul să arate așa cum îl știm azi.


Parcul Pangea cuprinde minerale prețioase, precum și plante medicinale și 12 specii diferite de arbori, redând povestea pământului, așa cum arăta în urmă cu 250 de milioane de ani, când era format dintr-o singură mare întindere de uscat, din care s-au format continentele actuale.


Plantele și mineralele fiecărui continent corespund unui scop curativ specific, vizitatorii putând sa admire minerale precum calcit, ambră, cuarț roz, apatit albastru, smarald, cristal de stâncă, acvamarin, serafit sau safir albastru, în funcție de zona parcului în care se află.


Printre arborii-vedetă ai acestui parc se numără mesteacănul negru (Betula Nigra), considerat pomul vieții la germani, celți și scandinavi, salcâmul japonez vindecător (Styphnolobium japonicum) sau Ginkgo biloba, nucul japonez, descris în cărțile de medicină chineză încă de acum mii de ani.

  • Adresa: București Balotești
  • Telefon: 0311088888
  • Program: L-J: 09:30-01:00 V-D: 08:00-01:00