Rezonanța numelui trădează scopul urmărit în cafeneaua noastra: satisfacerea și celor mai împătimiți băutori de cafea, cu cele mai exigente criterii ale preparării. Boncafe a fost concepută din pasiune pentru cafeaua servită alături de apropiați într-un mediu îmbietor și pentru acele discuții adânci asezonate cu savoarea unei băuturi potrivite. Am ales ca principal furnizor compania Illy, convinși de gustul incomparabil ce reamintește într-o notă subtilă de experiența 100% Arabica, dar și pentru varietatea gamei oferite de aceștia. Atmosfera pe care am creat-o dorește să amintească în principal de confortul unui moment de relaxare, nu ne-am imaginat locația ca una care constrânge la atitudini fandosite, ci la expunerea unui comportament natural și decent, caracteristici care ne definesc abordarea clienților.



Pe lângă cafeaua incontestabil savuroasă venim în întâmpinarea clientelelei cu băuturi menite să mulțumească orice poftă: diverse sortimente de bere, fresh-uri, limonade, frappe-uri, băuturi răcoritoare și nu numai. Milkshake-urile cu Oreo sau Raffello sunt arma noastră secretă în fidelizarea oricui ne trece pragul, deoarece credem într-un public fidel, familiarizat cu filosofia pe care o promovăm, decât într-un amalgam de persoane cărora nu le putem anticipa preferințele.


  • Adresa: Bulevardul George Coșbuc 251
  • Telefon: 0756 511 971
  • Program: L-D: 10:00-22:00